Cercetătorii au creat primul uter artificial, care ar putea salva mulţi copii născuţi înainte de termen

Cercetătorii au creat primul uter artificial, care ar putea salva mulţi copii născuţi înainte de termen

Cercetătorii au realizat un uter artificial prin intermdiul căruia au reuşit să ajute la dezvoltarea mieilor născuţi înainte de termen, transmite Descopera.ro.

 

Cercetătorii din cadrul Spitalului pentru Copii din Philadelphia au reuşit să realizeze primul uter artificial. După mai multe încercări, inclusiv incubatoarele din sticlă, experţii au realizat un uter artificial format dintr-o pungă de plastic conectată la maşinării de schimb gazos şi senzori.

Sistemul imită condiţiile din uter, recipientul fiind umplut cu un lichid realizat în laborator ce imită fluidele amiotice. Având în vedere că plămânii nou-născuţilor înainte de termen nu sunt dezvoltaţi pentru a respira oxigenul atmosferic, acest pas ajută fătul să îşi dezvolte plămânii. De asemenea, lichidul conţine toţi nutrienţii şi factorii care favorizează creşterea copilului.

 

Dezvoltările din medicină, din ultimi ani, au condus la scăderea ratei mortalităţii copiilor născuţi înainte de termen. Copiii născuţi după 23 de săptămâni de sarcină, având şanse între 30 şi 60% de supravieţuire.

 

 

,,Aceşti copii au nevoie de un spaţiu în care să se dezolte. Dacă vom reuşi să realizăm un mediu extra-uterin pentru susţinerea dezvoltării organelor timp de câteva săptămâni, am putea îmbunătăţi speranţa de viaţă a copiilor născuţi prematur,” a declarat Alan Flake, principalul autor al lucrării, potrivit Descopera.ro.

 

În cadrul ultimului studiu, sistemul a fost testat pe mieii născuţi înainte de termen. Aceştia au fost amplasaţi în punga cu fluide, cordonul ombilical fiind conectat către un oxigenator ce imită placenta mamei. Procesul a permis ca inima fetusului să pompeze sânge prin corp, fără necesitatea unei pompe externe. Mielul a fost amplasat în pungă, într-un mediu izolat şi steril, fiind protejat de schimbările de presiune sau lumină timp de 28 de zile, timp în care fătul s-a dezvoltat normal. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult