Vladimir Putin şi-a format o imagine de bărbat puternic, atât din punct de vedere politic, cât şi fizic. A vânat la bustul gol în Siberia, a ajutat la prinderea unor tigri într-un proiect de conservare, s-a filmat trăgând de fiare la sală şi a „cucerit” din nou Crimeea. Însă acum şase ani, pe 12 mai 2011, liderul rus a trecut printr-un moment jenant, când a vrut să testeze noua, la momentul respectiv, Lada Granta.
Putin nu s-a înţeles foarte bine cu maşina testată, care costa 5.500 de euro. A pornit la a cincea cheie şi au existat probleme la deschiderea portbagajului.
Chiar dacă premierul de atunci Putin a rotit viguros cheia în contact, motorul a refuzat să pornească. Momentul a fost imortalizat de zeci de fotografi şi jurnalişti aflaţi la fabrica Lada în acea zi.