Peste jumătate dintre PC-urile folosite în România au instalate programe şi sisteme de operare învechite

24.05.2017
Peste jumătate dintre PC-urile folosite în România au instalate programe şi sisteme de operare învechite

Potrivit unui studiu Bitdefender realizat în mediul urban, mai mult de jumătate dintre români nu folosesc cele mai noi versiuni de programe sau sisteme de operare pe dispozitivele lor, care rămân astfel mult mai vulnerabile la atacuri informatice. Echipate cu software învechit, PC-urile pot fi compromise mai uşor exploatând vulnerabilităţi deja cunoscute pentru a strecura diverse forme de malware.

Astfel, circa 51% dintre respondenţi nu îşi actualizează constant soft-urile de pe terminalele folosite, principalul motiv fiind acela că nu găsesc timp să facă asta (circa 35%). Urmează cei care nu ştiu cum să facă un update sau nu ştiu exact când sistemul de operare şi programele primesc actualizări din partea producătorilor (25%). Asta deşi companiile respective informează în mod vizibil şi sugestiv de fiecare dată când apare un update, iar actualizarea presupune de cele mai multe ori un simplu click, urmat de câteva minute de aşteptare.

Apoi, 20% dintre cei chestionaţi nu consideră utile actualizările şi nu înţeleg clar beneficiile acestora, iar 5% menţionează inclusiv teama de a nu bloca complet dispozitivul sau de a-l încetini după trecerea la noile versiuni. Restul spun că nu au nevoie de update-uri şi preferă să folosească softurile aşa cum sunt.

Iată câteva riscuri la care se expun utilizatorii care evită să folosească programe şi softuri actualizate la zi:

  • Atacatorii pot să exploateze vulnerabilităţi deja cunoscute şi remediate ulterior de către producătorii respectivului software şi pot ţinti victime care încă folosesc varianta neactualizată a respectivelor programe, aşa cum s-a întâmplat recent în cazurile WannaCry şi Adylkuzz. Mizând pe faptul că unii utilizatori nu trec la cea mai nouă variantă de program de îndată ce aceasta e disponibilă, răufăcătorii îi pot infecta cu ameninţări informatice, precum ransomware (care criptează datele şi apoi cer bani pentru deblocarea lor), troieni bancari (care fură datele financiare şi apoi golesc conturile victimelor) sau pot crea reţele de terminale (botnet) şi apoi opri activitatea unor site-uri populare.
  • Utilizatorii sunt expuşi şi tentativelor de invadare a vieţii personale, din moment ce atacatorii pot controla întreaga reţea de acasă, odată ce ameninţarea este instalată pe un dispozitiv. Camera de filmat de la laptop şi smart TV sau microfonul de la calculator sau din dispozitivele inteligente pot fi controlate de la distanţă şi transformate în unelte de spionaj.
  • Mare parte dintre cei care folosesc programe piratate nu le pot actualiza pe toată durata folosirii acestora, deoarece producătorul are posibilitatea să blocheze aplicaţia folosită ilegal. De aceea,  specialiştii în securitate cibernetică ai Bitdefender recomandă cu tărie folosirea soft-urilor şi aplicaţiilor cu licenţă.
  • alt inconvenient este şi acela că utilizatorii nu folosesc la potenţial maxim respectivele programe, dat fiind că producătorii adaugă constant noi elemente care să îmbunătăţească experienţa în utilizare şi să remedieze eventualele probleme tehnice apărute pe de-a lungul timpului.
  • O soluţie de securitate performantă şi actualizată la zi nu va funcţiona la capacitate maximă pe un sistem de operare învechit şi, deci, nu va garanta protecţie împotriva celor mai multe atacuri informatice. Pentru a beneficia de protecţie cât mai mare, sistemul de operare şi programele folosite trebuie să primească constant actualizări de la producători, lucru posibil doar prin update regulat la cea mai nouă versiune disponibilă.

Studiul arată şi că doi din zece români nu au actualizat niciodată sistemul de operare şi programele folosite, având pe dispozitive aceleaşi softuri din momentul cumpărării, inclusiv Windows XP, sistem de operare pentru care producătorul a încetat să mai dezvolte actualizări de securitate de circa doi ani.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult