Cum toarnă australienii 100 de metri de şosea, în deşert, în câteva minute

În unele ţări şoselele se construiesc repede, chiar şi în medii ostile, precum deşertul. Un clip cu turnarea unei şosele în Australia s-a viralizat. Compania care a realizat construcţia a avut nevoie de doar câteva minute pentru a finaliza un kilometru de drum asfaltat. Au fost folosite doar două vehicule. Unul care toarnă asfalt, iar altul care vine în urma lui şi aşterne un stat de material rezistent la uzură.

 

În total, cei 4,9 kilometri de drum au fost finalizaţi complet (cu indicatoare, marcaje rutiere) în două zile. Costul proiectului a fost de 443.000 de dolari australieni (295.000 de euro).

 

 

Prin comparaţie, primarul din comuna Roşcani, Iaşi, declara acum doi ani că asfaltarea a 4,5 kilometri de drum comunal (nu judeţean sau naţional) costă peste 1,1 milioane de euro. Potrivit contractului de lucrări, asfaltarea urma să dureze 22 de luni.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult