Qualcomm ar putea colabora cu LG pentru dezvoltarea chipset-ului Snapdragon 845

01.06.2017
Qualcomm ar putea colabora cu LG pentru dezvoltarea chipset-ului Snapdragon 845

Întrucât Samsung s-a bucurat de exclusivitate pentru noul chipset Snapdragon 835 pentru câteva luni bune, LG pare să îşi dorească o înţelegere similară pentru modelul următor de cip de la Qualcomm. Informaţii neoficiale afirmă că LG lucrează în parteneriat cu producătorul american de procesoare pentru dezvoltarea generaţiei următoare, numită momentan „Snapdragon 845”, cu scopul de a-l integra în flagship-ul de anul viitor, modelul LG G7.

Conform informaţiilor dezvăluite de site-ul corean Aju Business Daily, noul chipset va adopta o tehnologie pe 7nm, un proces de fabricaţie cu 30% mai eficient decât cel folosit pentru Snapdragon 835, lucru care ar trebui cel puţin în teorie să asigure o performanţă cu 30% mai bună. Nu este însă clar cu ce poate ajuta LG în dezvoltarea şi manufacturuarea chipset-ului, întrucât compania nu beneficiază de o fabrică de procesoare, asemeni Samsung.

Pentru S8, Samsung a asigurat producţia lui Snapdragon 835 în fabricile sale, lucru care a garantat companiei coreene o exclusivitate temporară pe primele cipuri care au ieşit din fabrică. Abia acum, la două luni de la lansarea lui S8 producători precum HTC, OnePlus şi mai nou Essential, se pot lăuda că aduc pe piaţă dispozitive cu Snapdragon 835. În cazul lui LG G7 probabil că nu va fi vorba despre o astfel de înţelegere. Cel mai probabil, Qualcomm va fabrica Snapdragon 845 tot în fabricile Samsung şi/sau TSMC, urmând să livreze apoi cipurile către parteneri. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult