După cum era de aşteptat, sistemul de operare Android Nougat începe să crească de la lună la lună, în timp ce restul de versiuni scad încet, dar sigur. Statisticile de utilizare adunate de Google prin intermediul Play Services descriu o situaţie similară cu cea de luna trecută pentru clasamentul versiunilor de Android. Nougat nu mai este pe ultimul loc de câteva luni deja, în timp ce versiunile mai vechi încep să îşi piardă din relevanţă.
0
Android Lollipop este în continuare liderul versiunilor de Android. Acesta se regăseşte pe 32% din totalul smartphone-urilor şi tabletelor cu Android în utilizare din acest moment, fiind urmărit foarte îndeaproape de Android Marshmallow. Acesta din urmă este instalat pe 31,2% dintre dispozitivele în utilizare din acest moment şi se menţine cu aceeaşi pondere faţă de luna trecută.
Deja „bătrânul” KitKat rămâne pe locul trei, cu 18,1 procente din totalul dispozitivelor cu Android conectate la serviciile Google, iar acum pe locul patru găsim Android Nougat, cu 9,5 procente din total. Această ascensiune a celei mai noi versiuni pare să capete puţin elan, acesta fiind datorat cu siguranţă lansărilor de dispozitive noi din ultimele câteva luni.
Ultimee câteva locuri sunt ocupate de Jelly Bean 8,8 procente, Ice Cream Sandwich 0,8 procente şi în cele din urmă Gingerbread cu 0,8 procente.
Dacă trendul curent continuă, am putea găsi Android Nougat pe locul trei în acest clasament înainte de finalul acestui an, când este aşteptat pentru lansare noul Android O.