La fel ca şi în cazul ştirilor false, tot mai multe persoane critică obiceiul celebrităţilor online de a publica clipuri video şi poze înşelătoare pe reţelele de socializare din dorinţa de a face mai multe Like-uri.
Imre Çeçen, un model de origine turcă, a publicat pe Instagram o imagine de genul aşteptări vs realitate, pentru a arăta cum arată de fapt, în realitate, în anumite ipostaze. Imaginea s-a viralizat. În poză apar picioarele sale pe marginea piscinei în două ipostaze: una în care Imre se străduieşte să le facă să pară foarte subţiri şi alta în care arată cum sunt de fapt atunci când face o poză normală, fără a sta prea mult pe gânduri.
Ea a publicat şi o altă imagine în care arată cât de înşelătoare poate fi lumina.