Efectele pe care le au suporturile auto magnetice asupra smartphone-urilor

14.06.2017
Efectele pe care le au suporturile auto magnetice asupra smartphone-urilor

De curând am căutat în mai multe magazine un suport auto pentru telefon pe care să îl prind de grila sistemului de ventilaţie/AC. Asta deoarece vara smartphone-ul se încălzeşte foarte tare atunci când îl ţin în suportul cu ventuză pentru parbriz. Problema cu temperatura se agravează atunci când rulez aplicaţia Waze. Am rămas surprins cât de multe modele de suporturi bazate pe magneţi există. Acestea sunt comode, deoarece telefonul poate fi prins şi desfăcut fără prea mare efort. Modul de funcţionare al dispozitivelor de acest gen este simplu: magnetul atrage componenta metalică lipită pe spatele telefonului.

Puţină lume ştie, însă, că un magnet puternic (de exemplu cei neodim trebuie evitaţi categoric) poate afecta un smartphone, mai ales pe o perioadă medie sau mare de timp. Micile accesorii magnetice (un fluturaş pe bază de magnet, o floare) sunt, de obicei, sigure şi nu ar trebui să pună probleme. La fel şi carcasele flip care includ mici magneţi. De altfel, multe electronice, printre care smartwatch-urile şi telefoanele, includ magneţi minusculi care au diverse funcţii.

Un magnet foarte puternic poate magnetiza, în timp, componentele metalice din interiorul smartphone-ului. Acestea vor acţiona şi ele ca magneţi mai slabi. Astfel, un sistem de prindere auto cu magnet va deregla, în timp, o componentă importantă a dispozitivului mobil: magnetometrul. Acesta este folosite de aplicaţii – precum Google Maps, Waze, cele compas sau jocuri – pentru a stabili în ce direcţie te îndrepţi. Dacă piesele din telefon s-au magnetizat la rândul lor, calibrarea precisă a compasului va fi imposibilă. Iar asta nu este totul. Magneţii puternici, precum cei din sistemele de prindere auto, pot afecta sistemele de stabilizare optică ale camerelor de pe smartphone-uri.

 

 

De exemplu, Apple le recomandă, într-un ghid oficial, producătorilor de accesorii şi carcase pentru iPhone sau iPad să evite folosirea de magneţi şi componente metalice în produsele lor. În cazul iPhone 6s, compania specifica din start că aceştia pot deregla magnetometrul şi sistemul de stabilizare al camerei. 

 

Cei de la compania K&J Magnetics au realizat un clip video (ataşat) în care arată cum este influenţat compasul de pe iPhone de către un magnet.

 

În concluzie, magneţii puternici, ţinuţi pentru o perioadă mai mare în contact cu smartphone-ul, vor afecta dispozitivul, în special magnetometrul şi, posibil, sistemul de stabilizare optică al camerei. Totuşi, simpla lipire din când în când a unui magnet, oricât de puternic, de un smartphone modern nu va cauza defecţiuni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult