Galaxy Note 8 ar putea dezamăgi preluând un element de design aspru criticat de utilizatorii Galaxy S8

27.06.2017
Galaxy Note 8 ar putea dezamăgi preluând un element de design aspru criticat de utilizatorii Galaxy S8

Planurile Samsung par să fie din nou date peste cap de eşecul unei tehnologii care ar fi trebuit să confere un avantaj decisiv gamei de telefoane Galaxy.

La fel ca şi Galaxy S8, modelul phablet Galaxy Note 8 pare că va fi lansat cu senzor biometric plasat într-o locaţie incomodă pe spatele carcasei şi nu sub ecran, cum ar fi dorit inginerii Samsung. Problema este că designul de carcasă ales pentru Galaxy S8 nu prevede o separare clară a senzorului biometric de lentilele camerei foto, care preiau urme de transpiraţie aproape de fiecare dată când deblocăm ecranul cu ajutorul amprentei.

Încercând să amelioreze această problemă, Samsung a mărit distanţa între camera foto şi senzorul biometric plasând la mijloc modulul pentru blitz LED şi senzorul pentru puls. Dezavantajul este în acest mod senzorul biometric este mutat şi mai departe de locaţia ideală, pe centrul carcasei lui Galaxy Note 8. Ţinând telefonul cu ecranul în faţă, utilizatorii Note 8 vor căuta senzorul de amprente în colţul stânga-sus, simţind la palpare protuberanţa de formă dreptunghiulară ce delimitează şi modulul camerei foto. Rămâne de văzut în ce măsură va afecta acest design folosirea camerei foto.

Potrivit imaginilor de prezentare neoficiale, Galaxy Note 8 reţine conectorul pentru căşti de tip jack 3.5 mm, instalat alături de cel USB-C şi compartimentul pentru accesoriul S PEN. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult