Windows 10 va permite protejarea directoarelor de fişiere împotriva atacurilor cu ransomware

Windows 10 va permite protejarea directoarelor de fişiere împotriva atacurilor cu ransomware

Tot mai răspândite, atacurile de tip ransomware au determinat întărirea facilităţilor de securitate puse la dispoziţia utilizatorilor de Windows 10, sistemul de operare urmând să primească o funcţie numită Controlled Folders care permite restricţionarea accesului la fişierele importante.

Disponibilă deja pentru testare utilizatorilor înrolaţi în programul Windows Insider, Controlled Folders va fi printre funcţiile nou introduse de actualizarea Windows 10 Fall Creators Update. Aceasta va permite utilizatorilor să protejeze orice director în care sunt găzduite fişiere importante împotriva modificărilor neautorizate, excepţie făcând doar aplicaţiile care sunt incluse manual pe o listă de aplicaţii acceptate.

Orice încercare neautorizată de modificare a fişierelor va declanşa afişarea unei alerte, cu opţiuni pentru aprobarea sau blocarea permanentă a aplicaţiei detectate.

Mizând pe abilitatea utilizatorilor de a discerne între aplicaţii familiare care nu prezintă nici un risc şi aplicaţii infectate care doar sunt deghizate pentru a imita nume cunoscute, noua funcţie Controlled Folders este departe de a oferi protecţie completă, însă este un prim pas în direcţia neutralizării acestui tip de atac informatic tot mai răspândit în ultimii ani.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult