Ca jurnalist, iau notiţe la toate evenimentele la care particip. Deşi suntem în era smartphone-urilor şi a tabletelor, prefer să folosesc în continuare un carneţel şi un pix, deoarece aşa scriu mai repede. Când mă apuc să scriu articolul despre subiectul respectiv, trebuie să rescriu tot ce am notat, iar după ce carneţelul este plin, de obicei îl arunc şi pierd tot ce am acolo. Există un dispozitiv care poate salva în format digital rapid scrisul de mână. IRISNotes Air 3 este compatibil cu Android, iOS, Windows şi Mac. Tot ce notezi pe o foaie de hârtie este transmis în timp real în aplicaţia dedicată. La final, documentul poate fi salvat şi partajat într-un serviciu cloud sau descărcat pe computer.
Sistemul este compus din două elemente. Un stylus/pen şi un transmiţător care se prinde de foile de hârtie pe care faci notiţe. Acesta din urmă dispune de un mic display monocrom pe care sunt afişate diferite informaţii: dacă serviciul Bluetooth este activat sau nu, dacă stylus-ul este conectat, nivelul bateriei sau numărul de pagini scrise.
Informaţiile afişate pe display:
Transmiţătorul are două butoane fizice, aflate unul lângă altul. Cel mai mare porneşte (apăsare scurtă) sau opreşte (apăsare lungă) dispozitivul şi salvează, printr-o apăsare, ce ai scris. Al doilea este butonul Bluetooth, care trebuie ţinut apăsat timp de două secunde pentru activarea serviciului.
Stylus-ul, numit Smartpen, arată ca un stilou obişnuit, cu capac. Acesta dispune de capete care pot fi schimbate şi de un buton pentru conectarea rapidă la transmiţător. În pachet, IRIS a inclus şi un mic dispozitiv metalic, similar cu un decapsator, care te ajută să scoţi repede din vârful stylus-ului capetele folosite.
CARACTERISTICI TEHNICE
Nume: IRISNotes Air 3
Compatibilitate: Android, iOS, Windows, Mac
Format hârtie ideal: A4
Conectivitate: Bluetooth 4.0 LE, USB
Dimensiuni: stylus – 33 x 14,5 mm, transmiţător – 76 x 28 x 12 mm
Autonomie baterie: stylus – 60 de ore, transmiţător – 16 ore, maxim 100 de documente A4
Este foarte precis în recunoaşterea scrisului de mână
Setarea iniţială se face uşor
Funcţionează fără să fie conectat la un smartphone sau PC
Oferă suport pentru salvarea în cloud a documentelor
Funcţia care transformă scrisul de mână în text care poate fi editat pe computer nu este disponibilă pentru limba română
Programul pentru computer nu are o interfaţă uşor de utilizat