Competitor direct pentru GeForce GTX 1080, respectiv GTX 1070, Radeon RX Vega este primul vârf de gamă AMD după modelul Radeon Fury X, lansat în anul 2015. Având la bază o arhitectură de GPU optimizată pentru frecvenţe de funcţionare mărite şi 8 GB memorie HBM2 (high-bandwidth memory), RX Vega promite un nivel de performanţă comparabil alternativei NVIDIA, dar la un preţ mai bun.
Lansată în urmă cu mai bine de un an, gama GTX 1080/1070 de acceleratoare grafice NVIDIA primeşte în sfârşit un răspuns din partea AMD, luând forma produselor Radeon RX Vega 56, Radeon RX Vega 64 şi Radeon RX Vega 64 LCS.
Cu preţ recomandat de 399 dolari, AMD Radeon RX Vega 56 dispune de 3586 procesoare de stream şi concurează seria GTX 1070 de la NVIDIA. Cu preţ de 499 dolari, RX Vega 64 pune la dispoziţie toate cele 4096 procesoare de stream oferite de nucleul Vega 10 şi promite un nivel de performanţă comparabil acceleratoarelor grafice NVIDIA din seria GTX 1080. Adresat entuziaştilor cu un buget generos (600 dolari), Radeon RX Vega 64 LCS vine echipat cu un sistem de răcire cu lichid, facilitând frecvenţe mărite şi o funcţionare silenţioasă.
Realizat folosind procesul de fabricaţie pe 14 nm şi compus din 12.5 miliarde de tranzistori (8.5 miliarde la nucleul Fiji din seria Fury X), nucleul Vega 10 pune accentul pe creşterea frecvenţei de funcţionare, atingând până la 1.7 GHz în modul boost, comparabilă celei întâlnită la nucleul GP104 folosit de NVIDIA.
AMD a regândit organizarea internă a nucleului grafic, ţintind reducerea latenţelor şi gestionarea mai eficientă a resurselor de memorie. În plus, designul Vega 10 incluse şi un micro-controller (MCU) dedicat, capabil să urmărească în timp real utilizarea procesorului grafic, ajustând parametrii de funcţionare pentru obţinerea unui consum de energie mai mic. Vega 10 suportă şi tehnologia infinity fabric întâlnită la procesoarele Ryzen, folosită pentru optimiza folosirea resurselor de memorie şi conectarea unităţilor logice care alcătuiesc procesorul grafic.
AMD va asigura stocuri limitate de plăci video Radeon RX Vega şi în cursul lunii august. Din păcate, pentru modele cu design custom va trebui să aşteptăm până în luna septembrie.