Peste 1.000 de noi cuiburi de barză au fost identificate în România cu ajutorul aplicaţiei Uite barza!, disponibilă pentru sistemele de operare mobile Android şi iOS.
Aplicaţia a fost lansată oficial pe 6 iulie 2017, iar proiectul de numărare a berzelor la cuiburi a durat până pe 31 iulie. Numărătorile care se efectuează mai târziu nu sunt relevante, deoarece berzele albe au început deja migraţia către Africa.
Aplicaţia Uite Barza! a fost instalată pe 2.609 de dispozitive mobile, iar utilizatorii au introdus în baza de date a Societăţii Ornitologice Române (SOR) un număr de 2.851 de cuiburi. „Cel mai îmbucurător lucru este că, dintre acestea, 1.070 de cuiburi sunt cuiburi noi, care se adaugă celor 5.400 de cuiburi identificate la ultimul recensământ european din 2014”, potrivit unui comunicat al SOR.
Berzele albe cuibăresc în localităţi sau în apropierea acestora. Cele mai multe cuiburi descoperite de utilizatorii aplicaţiei sunt amplasate pe stâlpii reţelelor de electricitate din care 1.567 de cuiburi pe stâlpi fără suport, iar 1.208 pe stâlpii de reţea electrică pe care au fost deja montate suporturi artificiale pentru cuiburi de barză. Celelalte sunt amplasate în copaci, pe coame de casă, pe coşuri de fum etc.
Judeţul cu cele mai multe cuiburi de barză recenzate cu ajutorul aplicaţiei este Timiş. Aici au fost înregistrate nu mai puţin de 445 de cuiburi. Topul este completat de judeţele Arad (253 de cuiburi), Teleorman (223 de cuiburi), Harghita (179 de cuiburi) şi Suceava (167 de cuiburi). Nu mai este de mirare că în topul localităţilor cu cele mai multe cuiburi de barză, primele 4 poziţii sunt ocupate de localităţi din judeţul Timiş: Moraviţa (61 de cuiburi), Jamu Mare (56), Banloc (50), Peciu Nou (42) şi apoi Sânsimion din judeţul Harghita, cu 40 de cuiburi de barză.
Conform datelor preluate cu aplicaţia, în cele 2.851 de cuiburi din România au fost recenzate nu mai puţin de 8.241 de păsări, din care 3.913 erau pui.
Pe baza rezultatelor obţinute, SOR împreună cu companiile de distribuţie din cadrul Enel vor decide dacă este necesar să înlăture cuiburile vechi aflate în poziţii periculoase faţă de reţelele electrice şi să le înlocuiască cu suporturi sigure pentru cuiburi noi. Din 2010 şi până în prezent, companiile de distribuţie ale Enel în România au instalat pe stâlpii de electricitate 654 de suporturi pentru cuiburile de barză şi peste 3.800 de teci electroizolante, pentru protejarea păsărilor şi reducerea întreruperilor cauzate de acestea.