Huawei a anunţat data la care va prezenta modelul Mate 10

17.08.2017
Huawei a anunţat data la care va prezenta modelul Mate 10

Huawei Mate 10 pare să fie un dispozitiv foarte important pentru compania chineză, CEO-ul companiei sugerând deja în public că acesta va fi „mai puternic” decât iPhone 8, înainte ca acesta din urmă să fie anunţat. Lansarea telefonului are acum şi o dată oficială, Huawei anunţând organizarea unui eveniment special, care va avea loc în Munich.

Huawei a păstrat până acum un design „clasic”, fiind ajustat puţin câte puţin de la o generaţie la alta, în funcţie de necesităţi. Mate 10 a fost deja confirmat ca primul model cu display „full screen”, adică fără margini, asemeni Galaxy S8 şi LG V30, însă CEO-ul Richard Yu spune că va integra şi hardware puternic sub acesta.

Kirin 970 este numele noului chipset zvonit pentru Huawei Mate 10, care probabil că va sta şi la baza modelului P11 de anul viitor. Zvonurile spun că acesta va beneficia de 6 GB memorie RAM şi de un sistem de cameră avansat, echipat cu optică Leica şi un asistent virtual bazat pe inteligenţă artificială.

Toate acestea vor fi dezvăluite pe 16 octombrie la Munich, unde Huawei susţine că va dezvălui „telefonul pe care îl aşteptam”. Invitaţia de presă vine cu un fundal pe care pot fi distinse cifrele 1 şi 0, sugerând că numele telefonului va fi într-adevăr Mate 10. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult