WhatsApp va lansa o nouă aplicaţie

30.08.2017
WhatsApp va lansa o nouă aplicaţie

WhatsApp, companie deţinută de Facebook, lucrează la o nouă aplicaţie pentru companii, care le va permite acestora să interacţioneze mai uşor cu clienţii, potrivit unei pagini descoperite pe site-ul său de suport tehnic. Mai mult, aplicaţia va include o nouă funcţie, numită „Verified Business Accounts”, care va afişa o mică insignă verde în dreptul numerelor de telefon care aparţin companiilor.

 

Aplicaţia pentru companii se va numi, se pare, WhatsApp Business, potrivit WABetaInfo. Deocamdată este în lucru doar o versiune pentru Android.

 

Facebook a cumpărat WhatsApp cu 19 miliarde de dolari în 2014, dar nu a găsit încă o modalitate eficientă de a câştiga bani de pe urma celor peste 1 miliard de utilizatori ai aplicaţiei. Compania ia în considerare şi integrarea unui serviciu de microplăţi în India, cea mai mare piaţă pentru aplicaţie.

WhatsApp a fost cea mai descărcată aplicaţie din magazinul virtual Google Play în luna iulie a acestui an, potrivit Statista. Pe următoarele trei locuri s-au situat tot aplicaţii Facebook: Messenger, Facebook şi Instagram. 

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult