Sony a lansat, în cadrul IFA Berlin 2017, două noi smartphone-uri Xperia. Este vorba de modelele Xperia XZ1 şi XZ1 Compact. Din păcate, niciunul dintre modele nu are cameră duală sau ecran cu margini înguste. De aceea, designul celor două smartphone-uri noi de la Sony pare învechit.
Modelul mai mare, Xperia XZ1, dispune de ecran Full HD cu diagonala de 5,2 inci, iar terminalul mai mic, XZ1 Compact, de ecran de 4,7 inci (720p). Ambele terminale dispun de chipset Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM, baterie de 2.700 mAh şi capacitate de stocare internă de 64 GB (plus slot pentru card micro-SD, capacitate maximă de 256 GB).
Xperia XZ1 şi XZ1 Compact au cameră principală de 19 MP, care vine cu o caracteristică interesantă: modul 3D scanning. Acesta permite scanarea de obiecte în 3D cu smartphone-ul. Rezultatele pot fi partajate pe reţelele de socializare sau chiar tipărite cu ajutorul unei imprimante 3D. Totuşi, pot spune de pe acum că aceasta este o caracteristică pe care foarte puţini utilizatori o vor folosi.
Modulul camerei are propria memorie şi ar trebui să proceseze imaginile mult mai repede decât produsele concurente. La fel ca pe Xperia XZ Premium, utilizatorii vor putea face înregistrări video la 960 de cadre pe secundă şi apoi reda filmarea în super slow motion.
Deşi majoritatea componentelor sunt identice la cele două modele, mai este un element, în afară de ecran şi dimensiuni, care le diferenţiază. XZ1 are carcasă metalică, pe când cea de pe XZ1 Compact este realizată din plastic întărit cu fibră de sticlă.
Xperia XZ1 şi XZ1 Compact sunt livrate direct cu Android 8.0 Oreo şi sunt certificate IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf.
Cele două modele vor putea fi precomandate începând cu data de 18 septembrie. Cei care fac precomandă primesc o pereche de căşti wireless Sony h.ear on 2 Mini, în valoare de 200 de euro.