Samsung Gear Sport, Gear Fit 2 Pro şi Gear IconX 2018 – primele impresii de la IFA Berlin [HANDS-ON REVIEW]

Samsung a lansat la IFA Berlin 2017 ceasul inteligent Gear Sport, brăţara de fitness Gear Fit 2 Pro şi căştile wireless Gear IconX 2018. Am avut ocazia să folosim timp de câteva minute aceste dispozitive la standul companiei din cadrul expoziţiei.

 

Gear Sport pare să fie bazat pe modelul Gear S3 de anul trecut. Acesta este rezistent la apă până la 50 de metri adâncime şi poate funcţiona fără un smartphone pentru redarea de muzică şi înregistrarea activităţilor sportive. Nu în ultimul rând, Gear Sport va beneficia de conectivitate cu Gear VR, televizoarele inteligente Samsung şi PC-uri, pentru a fi folosit drept controller. Astfel, vei putea controla jocuri în VR cu ajutorul ceasului, vei putea schimba canalele de la televizor sau seta volumul şi vei putea ţine prezentări în Power Point fără a avea nevoie de alt dispozitiv.

 

Gear Fit 2 Pro nu este foarte diferită de modelul de anul trecut. Şi acesta beneficiază de rezistenţă la apă de până la 50 de metri, integrează conectivitate GPS şi vine echipat cu un display Super AMOLED curbat. Brăţara de fitness va fi disponibilă în culorile negru şi roşu şi va primi aplicaţii de la Spotify şi Under Armour. Mai mult, prima aplicaţie a companiei Speedo, Speedo One, dedicată fanilor sporturilor acvative, va debuta pe Gear Fit 2 Pro.

Gear IconX 2018 este primul model din noua generaţie de căşti wireless a companiei, care vine cu o serie de îmbunătăţiri faţă de modelul precedent. În primul rând, avem de a face cu mai multă autonomie la o singură încărcare. Apoi avem posibilitatea de a reda până la 4 GB de muzică direct de pe căşti, fără a fi necesar un dispozitiv separat. Controlul căştilor se face prin atingeri, acestea fiind lipsite de butoane.

 

Puteţi vedea primele impresii în clipul video ataşat. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult