HMD Global pare să parieze mult pe dorinţa utilizatorilor de a fi la zi cu actualizările sistemului de operare Android. După ce a confirmat zilele trecute că noul său flagship va primi Android Oreo în cursul lunii curente, iar restul de dispozitive din gama Nokia vor fi actualizate la această variantă în viitorul apropiat, aflăm acum că Android P, următoarea variantă, încă neconfirmată de Google, va fi de asemenea lansată pe aceste dispozitive.
Se pare că toate smartphone-urile Nokia cu Android, care sunt în acest moment patru la număr (3,5, 6 şi 8), vor fi actualizate la Android P, sistemul de operare pe care probabil îl vom vedea pentru prima dată în primăvară în cadrul evenimentului Google I/O 2018. Aceste smartphone-uri au fost lansate cu Android Nougat, versiune pe care încă o rulează şi vor fi actualizate în curând la Android Oreo. Dacă anul viitor, după lansarea Android P (eveniment care are de obicei loc în vară), acestea vor fi actualizate la noul sistem de operare, în teorie, compania ar duce la bun sfârşit promisiunea de suport pentru doi ani, sau două actualizări majore de software.
De asemenea, Mikko Jaakkola, CTO al companiei, a confirmat faptul că HMD Global va oferi posibilitatea utilizatorilor de deblocare a bootloader-ului, pentru a încărca software independent pe smartphone-urile Nokia. Această mişcare va fi făcută treptat, urmând a fi lansate unelte de deblocare pentru fiecare model în parte. Desigur, aceasta nu este prioritatea companiei în acest moment, trecerea la Android Oreo fiind mai importantă pentru dezvoltatorii software-ului.
În funcţie de succesul pe care aceste mişcări îl vor avea în rândul utilizatorilor, este posibil ca în viitor să vedem astfel de iniţiative şi din partea altor producători de smartphone-uri cu Android, care de multe ori omit să lanseze actualizări software majore pentru modelele care nu fac parte din gama premium, în timp ce preferă să ţină dispozitivele blocate pentru a nu încuraja modificarea sistemului de operare.