BMW, Ford, Daimler şi VW pun bazale unei vaste reţele de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice

06.11.2017
BMW, Ford, Daimler şi VW pun bazale unei vaste reţele de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice

Una dintre problemele de care posesorii de vehicule electrice se lovesc cel mai des este distanţa mare între staţiile de încărcare şi incertitudinea că următorul nod vizitat este compatibil cu propriul vehicul, punând sub semnul întrebării timpul de aşteptare şi chiar posibilitatea de a continua călătoria.

Spre deosebire de benzinăriile tradiţionale, staţiile de încărcare pentru vehicule electrice trebuie să fie compatibile din punct de vedere tehnic şi software cu fiecare vehicul, lipsa unei standardizări clare a tehnologiilor folosite punând sub semnul întrebării disponibilitatea funcţiei de încărcare rapidă, în timp ce folosirea unei metode de plată nesuportată poate opri cu totul alimentarea acumulatorului.

Cel puţin pe teritoriu european, BMW, Ford, Daimler şi VW promit să rezolve aceste neplăceri cu un parteneriat pentru dezvoltarea unei reţele de staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice. Astfel, nu mai puţin de 400 noi staţii de încărcare ar urma să fie date în folosinţă până în anul 2020, fiecare având o capacitate de 350 kW per punct de încărcare şi suport pentru o largă varietate de vehicule electrice.

Separate printr-o distanţă nu mai mare de 120Km, primele 20 puncte de încărcare sunt date în folosinţă în Germania, Austria şi Norvegia, urmând ca alte 100 să fie inaugurate în 2018.

Fiecare dintre producătorii auto participanţi deţin o cotă egală din compania înfiinţată cu scopul de a încuraja achiziţionarea de vehicule electrice, în regiuni care până acum nu dispuneau de o reţea bine dezvoltată de staţii pentru reîncărcare, profitul financiar urmând să provină în primul rând de pe urma vânzării de astfel de vehicule.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult