Cel mai mare producător mondial de drone pentru consumatori este acuzat că spionează în favoarea Chinei

03.12.2017
Cel mai mare producător mondial de drone pentru consumatori este acuzat că spionează în favoarea Chinei
Guvernul american susţine că producătorul de drone DJI furnizează imagini ale clienţilor către guvernul chinez, în scopuri de spionaj şi comerciale, transmite Gândul.
 
Compania chineză DJI, unul din principalii producători de drone, a fost acuzată de oficialii americani că ar furniza informaţii despre infrastructura şi legislaţie către guvernul chinez.
 
Acuzaţia – care apare într-un memoriu prezentat în august 2017 – a fost lansată de oficiul pentru imigraţie şi vamă din Los Angeles. Potrivit autorităţilor americane, guvernul chinez „foloseşte dronele DJI ca modalitate ieftină şi greu de detectat de colectare a informaţiilor critice despre SUA”.

„DJI a vizat o serie de companii americane importante şi sectorul legislativ, pentru a-şi promova produsele. La nivelul lunii iulie 2017, cel puţin zece companii din domeniul feroviar, al utilităţilor, media, agricultură, educaţie şi legislaţie foloseau drone DJI UAS (Unmanned Aircraft System). 

 
„Cele mai frecvente utilizări includ cartografierea, supravegherea şi monitorizarea materialelor periculoase”, explică guvernul american.
 
DJI – Da Jiang Innovations – neagă acuzaţiile, precizând că nu-şi obligă clienţii să încarce filmele personale realizate cu dronele pe serverele companiei.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult