WeChat, una dintre cele mai populare reţele de socializare din China, va permite utilizatorilor să folosească aplicaţia de mobil ca şi „buletin de identitate digital” pentru accesul în internet cafe-uri.
Proiectul limitat deocamdată la regiunea Guangzhou va fi extins la nivelul întregii ţări începând cu luna ianuarie, fiind parte dintr-un efort mult mai amplu al Guvernului Chinez pentru punerea comunicaţiilor desfăşurate de populaţie sub controlul strict al cenzurii. Practic, sub noile reguli accesul utilizatorilor în principalele reţele de socializare va fi condiţionat de furnizarea identităţii, înlesnind descoperirea şi sancţionarea rapidă a celor care poartă discuţii pe teme interzise de partid.
Venind ca o latură pozitivă, asocierea identităţii WeChat cu buletinul real conferă utilizatorilor o alternativă digitală pentru Cartea de Identitate în format tipărit, complet cu funcţie de recunoaştere facială ca mijloc de securitate suplimentar.