Google şi Amazon, doi dintre cei mai mari jucători din lume de pe piaţa serviciilor cloud şi companii care folosesc zeci de mii de servere, au transmis că scăderea performanţelor PC-urilor şi serverelor din cauza actualizărilor pentru vulnerabilităţile Spectre şi Meltdown este „neglijabilă”, cel puţin în cazurile lor.
S-a avansat ipoteza că performanţa unor sisteme ar putea scădea chiar cu 50% după actualizările care încearcă să rezolve aceste două probleme. Potrivit Google, aceste rezultate exagerate au apărut deoarece nu au fost folosite metode de testare comprehensive, ci doar „microbenchmark-uri”, care pot oferi rezultate alarmante.
Cele două vulnerabilităţi afectează aproape toate procesoarele existente, fie că sunt pentru televizoare, smartphone-uri sau computere, indiferent de sistemul de operare folosit.
Google, compania care a descoperit anul trecut greşeala de proiectare a procesoarelor, a dezvoltat un software special pentru a acoperi aceste vulnerabilităţi, numit KPTI. Acesta este folosit şi de alţi producători şi dezvoltatori software în actualizările lor.
Amazon, cel mai mare furnizor de servicii cloud din lume şi compania care deţine cel mai mare magazin online de pe planetă, a confirmat cele spuse de Google. Potrivit reprezentanţilor Amazon, impactul actualizărilor nu va fi unul sever.
Microsoft, compania care dezvoltă Windows, cel mai popular sistem de operare desktop din lume, nu a făcut comentarii despre impactul acestor actualizări asupra performanţelor sistemelor.