Oficiali din Coreea de Sud i-au sunat printr-o linie telefonică specială, timp de doi ani, de două ori pe zi, pe omologii lor din Coreea de Nord, dar fără niciun rezultat. Pe 3 ianuarie 2018 cineva a răspuns, în sfârşit la telefon, la ora 15:30.
Coreea de Sud nu a spus ce s-a discutat în cele 20 de minute de convorbire telefonică. Această linie a fost stabilită de Crucea Roşie în 1971 în Zona Demilitarizată dintre cele două ţări.
Până în februarie 2016, reprezentanţii celor două state vorbeau zi de zi le telefon, dar la un moment dat cei din Nord nu au mai răspuns.
Coreea de Nord a anunţat la televiziunea de stat că va redeschide linia, după ce liderul de la Phenian, Kim Jong-un, s-a arătat dispus să poarte un dialog cu Coreea de Sud. Mai mult, el a spus că va invita o delegaţie sportivă din Sud să participe la jocurile de iarnă din capitala statului comunist.
Linia specială din Zona Demilitarizată, numită „canalul Crucea Roşie”, dispune de patru receptoare, câte unul verde şi unul roşu de fiecare parte. Cele verzi sunt folosite pentru iniţierea de apeluri, iar cele roşii pentru primire.
Astăzi există 33 de linii telefonice între cele două state din peninsula Coreea. Acestea sunt necesare pentru controlul traficului aerian, servicii meteo, probleme economice ş.a.