UHANS i8 – smartphone accesibil cu design Full Screen şi funcţie de recunoaştere facială [REVIEW]

18.01.2018
UHANS i8 - smartphone accesibil cu design Full Screen şi funcţie de recunoaştere facială [REVIEW]
Prezentare

Cu nume amintind de un celebru supercar hibrid şi design vag inspirat de iPhone X, UHANS i8 încearcă să ofere o experienţă de nivel premium, fără însă a depăşi constrângerile unui buget limitat. Astfel, la un cost de aproximativ 140 dolari, ne alegem cu un display Full Screen acomodat într-o carcasă surprinzător de compactă şi acoperită cu sticlă la partea din spate, sistem dual-camera, senzor biometric şi o interpretare proprie a tehnologiei Face ID de la Apple.

Prezentare

Tot mai convingătoare prin calitatea finisajelor oferite, gama de buget a producătorilor smartphone din Asia se apropie surprinzător de mult de nivelul la care ne-au obişnuit brandurile celebre, mai bine cunoscute în pieţele occidentale. Carcasa din sticlă, ecranul „fără ramă” care domină partea din faţă a telefonului, calitatea imaginii, a finisajelor şi atenţia la detalii, sunt aspecte pe care UHANS şi alţii producători din rândul celor mici, însă dornici să joace în „liga mare” a brandurilor premium, au învăţat să nu le mai neglijeze. Problema software-ului „făcut pe genunchi” au rezolvat-o cumva, folosind versiuni „şablon” de Android puse la dispoziţie de furnizorii chipsetului, sau direct de Google, la care sunt aplicate doar mici cosmetizări la partea de interfaţă şi bagajul de aplicaţii preinstalate. Astfel, rămâne doar un singur punct nevralgic – decalajul mare de performanţă, comparat soluţiilor smartphone de la gama premium. UHANS i8 compensează pentru asta oferind o cantitate generoasă de 4GB memorie RAM şi 64GB memorie internă cu viteze de transfer rezonabil de bune, însă adevărul este că chipsetul MediaTek MT6750T, cu toate cele 8 nuclee ale sale, este mult în urma unui Galaxy S8, ce să mai vorbim de iPhone X. Dar să privim şi partea plină a paharului. UHANS i8 este livrat cu o versiune de Android 7.0 foarte bine optimizată pentru hardware-ul folosit, fără aplicaţii bloatware care să ocupe în mod inutil resursele de memorie şi procesor, în măsură să ofere o experienţă cursivă în utilizare normală.

Puţin mai gros decât aş fi sperat, dar foarte comod de ţinut în palmă şi surprinzător de solid, UHANS i8 poate trece cu uşurinţă drept unul dintre modele celebre, livrate de Samsung sau Apple, iar iluzia nu se pierde când încep să îl folosesc efectiv. Strecurat într-o carcasă cu mai puţin de 1 cm ramă orizontală la partea de sus şi jos, respectiv nu mai mut de 3 mm în lateral, ecranul de 5.7” cu rată de aspect 18:9 domină câmpul vizual, imaginile redate la rezoluţie 1440×720 pixeli apărând surprinzător de clare şi luminoase.  Mai importantă este calitatea imaginii, destul de impresionantă pentru un ecran IPS gândit ca soluţie low-cost.

Alegere foarte populară pentru multe smartphone-uri de buget, chipsetul MT6750T al celor de la Mediatek  este prezent şi în cazul de faţă. Acesta pune la dispoziţie un CPU octa-core (până la 1.5GHz), GPU Mali T860-MP2, procesare HDR în modul foto şi filmare Full HD, conectivitate LTE Cat-6 (până la 300 Mbps) şi suport pentru încărcarea rapidă a bateriei. Memoria RAM în cantitate de 4GB nu ar trebui să pună probleme aplicaţiilor uzuale de Android, iar cei 64GB memorie internă pot găzdui o colecţie generoasă de fişiere media. Opţional, putem adăuga şi un card microSD, renunţând însă la funcţionalitatea dual-sim.

UHANS i8 – specificaţii:

  • Ecran: 5,7”, 1280 x 720 pixeli, IPS
  • Sistem de operare: Android 7.0
  • Chipset: MTK6750
  • Procesor: 4 core Cortex-A53 1,5 GHz / 4 core Cortex-A53 1GHz
  • Procesor grafic: ARM Mali T860-MP2
  • RAM: 4 GB
  • Memorie: 64 GB
  • Card: slot micro SD
  • Date: 4G (800/850/900/1800/1900/2100/2300/2600MHz)
  • WiFi: 802.11 b/g/n dual-band
  • Bluetooth: 4.0
  • USB: microUSB
  • Cameră foto: 13 MP + 2MP, autofocus, cu flash LED
  • Cameră frontală: 8MP + 2MP, cu flash LED
  • Filmare video: FHD
  • Baterie: 3500 mAh (nedetaşabilă)
  • Dimensiuni: 152x 71 x 10 mm
  • Greutate: 205 grame
  • Senzori: proximitate, accelerometru, lumină ambiantă, biometric
  • Altele: OTG, Battery saver, radio FM, receptor A-GPS

 

Părţi pozitive

Design reuşit şi finisaje de bună calitate
Ecran spaţios
Acumulator de 3500 mAh
Versiune de Android bine optimizată

Părţi negative

Chipset cu performanţe modeste, după standardele anului 2018
Funcţia de recunoaştere facială este uşor de „păcălit”

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult