Creative Sound Blaster X7 – un hibrid amplificator-placă de sunet, care se înţelege foarte bine cu căştile [REVIEW]

03.02.2018
Creative Sound Blaster X7 - un hibrid amplificator-placă de sunet, care se înţelege foarte bine cu căştile [REVIEW]
PREZENTARE ŞI DESIGN

Recent, compania Creative a prezentat la un eveniment ţinut la Bucureşti toată gama de produse disponibilă pe piaţa locală. Mi-a atras atenţia un dispozitiv care, privit din faţă, seamănă cu o piramidă. Este vorba despre Sound Blaster X7. Ce este acest dispozitiv ciudat, m-am întrebat atunci? Aveam să aflu apoi: este un USB DAC/placă de sunet, care oferă Bluetooth streaming şi un amplificator cu o putere de 100 W (2 x 50 W RMS). Mai simplu, este un hibrid amplificator-placă de sunet.

 

PREZENTARE ŞI DESIGN

 

Este greu să găseşti un alt produs similar pe piaţă. Cu dimensiuni destul de mici, Sound Blaster X7 încorporează o mulţime de caracteristici tehnice şi funcţii. Este un fel de „jack-of-all-trades”, dar nu şi „master-of-none”, deoarece sunt domenii în care acest produs excelează.

 

Pe partea din faţă, X7 include două jack-uri pentru căşti (unul de 3,5 mm şi altul de 6,3 mm), unul pentru microfon (3,5 mm) şi o rotiţă mare metalică pentru volum. Tot pe partea frontală găsim o grilă care ascunde un microfon cu funcţie de anulare a zgomotului de fundal (necesar pentru convorbiri hands-free de pe smartphone), un buton Power/Bluetooth şi încă unul SBX (tehnologie proprietară Creative care controlează sunetul).

 

 

Pe spate se găsesc conectori pentru diferite sisteme audio (inclusiv 5.1 sau tower), dar şi un buton pentru a alege între boxe cu impedanţă de 4 ohmi sau 8 ohmi.

 

 

Carcasa dispozitivului este realizată din plastic, iar în spate poate fi prins un suport metalic, simplu, pentru căşti. Acesta nu este prea solid şi se mişcă destul de uşor în lateral.

Din păcate, spre deosebire de alte amplificatoare cu preţ similar, X7 nu oferă o telecomandă. Singura modalitate de a controla dispozitivul de la distanţă este prin aplicaţia pentru mobil Sound Blaster X7 Control, disponibilă pentru Android şi iOS. Aceasta se conectează la X7 via Bluetooth. Dispozitivul dispune şi de tehnologie NFC pentru împerecherea rapidă cu smartphone-urile.

Părţi pozitive

Îmbunătăţeşte semnificativ calitatea sunetului pe un computer personal
Oferă multe opţiuni de conectivitate; poate fi folosit împreună cu multe dispozitive
Poate transforma sistemele audio din casă cu fir în unele wireless
Are rotiţă de volum dedicată, utilă pentru utilizatorii de computere

Părţi negative

Nu este cea mai bună soluţie pentru sunet surround
Nu suportă sisteme audio mai complexe de 5.1
Nu are telecomandă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult