Dacă se ajunge la un nou război mondial, cu arme nucleare, acest om ar putea fi vinovatul

Dacă se ajunge la un nou război mondial, cu arme nucleare, acest om ar putea fi vinovatul

Cum a ajuns Pakistanul, o ţară nu foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic, să deţină arme nucleare? Acelaşi lucru ne putem întreba şi în legătură cu Coreea de Nord. Răspunsul este: Abdul Qadeer Khan.

 

Khan a lucrat la European Nuclear Power Plant, un proiect derulat de Urenco, o companie care produce combustibil pentru centrale nucleare. Abdul Qadeer Khan este un fost inginer metalurgist şi fizician care nu a avut la momentul respectiv acces la secrete, dar, cumva, a obţinut informaţii esenţiale despre dezvoltarea tehnologiei nucleare. Mai mult, el a făcut rost şi de o listă valoroasă de furnizori europeni de materiale necesare în aceste programe.

 

CITEŞTE ŞI: China pare să fie prima ţară din lume care a instalat un tun electromagnetic pe o navă

 

În 1974, Khan a contactat guvernul din Pakistan şi i-a propus ajutorul pentru realizarea unei arme nucleare. Pakistanul tocmai pierduse războiul din 1971, în urma căruia a luat fiinţă Bangladesh. Propunerea fizicianului a fost acceptată, iar Islamabadul a început dezvoltarea unei arme nucleare, folosindu-se de informaţiile furate de Khan. Prima bombă a fost testată în secret de China pentru Pakistan, pentru a se evita o anchetă internaţională.

 

 

În perioada respectivă, Khan a pus la punct companii în Orientul Mijlociu şi Asia, apoi a vândut secrete Iranului, Chinei, Libiei şi regimului comunist din Coreea de Nord. Se pare că fizicianul a vizitat statul totalitar de 13 ori, iar racheta Ghauri a Pakistanului a fost dezvoltată cu ajutorul Phenianului.

 

Abdul Qadeer Khan este cunoscut ca fiind cel mai mare proliferator al tehnologiei nucleare. Se crede că de informaţiile lui au beneficiat şi alte state, precum India sau Israelul.

 

La începutul acestui secol, americanii au furnizat dovezi guvernului pakistanez în legătură cu acţiunile lui Khan. Fizicianul a recunoscut că a ajutat mai multe ţări să dezvolte programe nucleare şi a fost plasat în arest la domiciliu. În 2009, toate acuzaţiile au fost retrase. SUA ar fi dorit să îl aresteze pe Khan, dar acesta este protejat de Pakistan, un aliat important al americanilor. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult