Apple anticipează scumpirea acumulatorilor Li-ion şi face provizii de materii prime

21.02.2018
Apple anticipează scumpirea acumulatorilor Li-ion şi face provizii de materii prime

Cobaltul, o materie primă esenţială în fabricarea acumulatorilor Li-ion, este la tot mai mare căutare pe măsură ce BMW, Volkswagen şi alţi producători auto acaparează stocurile disponibile în scopul fabricării de acumulatori pentru vehicule electrice. În joc pare să fi intrat şi gigantul Samsung, oficialii companiei purtând negocieri pentru contractarea în avans a unor cantităţi importante de materii prime, în vederea derulării unui proiect propriu pentru vehicule electrice.

Anticipând probleme viitoare la aprovizionarea cu materii prime, Apple caută semnarea unui contract pe termen lung cu unul din principalii furnizori de cobalt, care să asigure necesarul companiei pentru următorii 5 ani.

Şeful Apple, Tim Cook, nu a ezitat în trecut să vorbească despre interesul pentru extinderea în piaţa de „sisteme autonome” cu aplicaţii în sfera auto, bursa zvonurilor scoţând la iveală şi numele de cod al unui proiect – Titan.

Procurarea în avans a materiilor prime este o măsură luată deseori de Apple, atunci când sunt anticipate probleme cu disponibilitatea acestora. Însă „apetitul” companiei pentru contractarea unor volume foarte mari de materii prime sau componente esenţiale are efectul de a scumpii şi mai mult costul acestora pentru ceilalţi jucători din industrie. Poate cel mai faimos exemplu este cel al achiziţionării unei cote semnificative din producţia de chip-uri NAND Flash pentru anul 2009, cauzând scumpiri în lanţ pentru restul consumatorilor şi chiar blocarea activităţii pentru unii dintre competitori.

Singurul aspect pozitiv al acestei măsuri ar putea fi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru minerii care lucrează în minele de cobalt, cum ar fi cele din Congo, faimoase pentru lipsa măsurilor de securitate a muncii şi folosirea copiilor minori.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult