Samsung a decis să continue colaborarea cu Microsoft şi anul acesta, noul flagship Galaxy S9 urmând să fie disponibil pentru achiziţionare şi în Microsoft Store. Ca şi predecesorul Galaxy S8, noul smartphone este livrat cu o versiune personalizată de Android, care include sugestii pentru aplicaţii Microsoft de instalat.
Urmând eşecului propriei platforme Windows Phone, Microsoft a trecut la o strategie mai puţin ambiţioasă dar cu şanse de reuşită mai bune, promovându-şi serviciile folosind drept vectori platformele consacrate, Android şi iOS. Ocazional, ecosistemul de aplicaţii Microsoft poate intra în rol principal, colaborările negociate cu alţi producători smartphone oferind companiei ocazia de a-şi consolida propria imagine de brand.
Din punct de vedere hardware, telefoanele Galaxy S9 vândute prin Microsoft Store sunt identice celor vândute direct de Samsung, până şi preţul cerut fiind acelaşi. În schimb, pachetul software prezintă diferenţe notabile, atât la partea de interfaţă, inspirată sau înlocuită cu Microsoft Launcher, cât şi a pachetului de aplicaţii. Acesta include cele mai populare selecţii Microsoft: OneDrive, Excel, Skype, Word, OneNote, Cortana, Outlook.
Pentru a nu descuraja potenţialii cumpărători, sau leza prea mult interesele Samsung, Microsoft nu oferă aceste aplicaţii deja instalate, lăsând utilizatorilor libertatea de a alege.
Comenzile Galaxy S9 primite din Microsoft Store, vor fi livrate începând cu data de 16 martie, la fel ca în cazul versiunii standard Galaxy S9.