Fără îndoială, Galaxy S9 este cel mai bun smartphone lansat de Samsung până acum, dar asta nu înseamnă că noul flagship este complet lipsit de probleme.
Existentă în versiunea cu chipset Qualcomm a telefoanelor Galaxy S9 şi S9 Plus, o vulnerabilitate atribuită driverului video responsabil cu gestionarea acceleratorului Andreno 630, inclus în chipsetul Snapdragon 845, permite blocarea dispozitivelor la simpla încărcare a unei imagini în browserul web.
Investigată în detaliu, cauza problemei pare să ţină de gestionarea resurselor de memorie RAM, partajate între nucleul grafic (GPU) şi procesorul de sistem (CPU).
În funcţie de browserul folosit, telefoanele Galaxy S9+ pot avea blocaje temporare de până la 2-3 secunde (Google Chrome şi Microsoft Edge), mergând până la blocarea completă şi repornirea automată a dispozitivului (browserul Samsung Internet). Dintre toate, cel mai grav afectat este browserul Samsung oficial, acesta fiind singurul lipsit de rutinele software care ar putea detecta blocarea driverului video înainte ca problema să afecteze întreg sistemul de operare.
Teoretic, orice smartphone motorizat de chipsetul Snapdragon 845 poate fi compromis în acest mod. Cei care vor să afle dacă propriul dispozitiv este vulnerabil la acest exploit pot vizita pagina de testare folosind acest link.
Din fericire, ediţiile cu chipset Exynos ale telefoanelor Galaxy S9 şi S9+ nu sunt afectate.