Cu toate că directorul executiv Tesla, Elon Musk, face glume despre posibilul faliment al companiei, analiştii spun că producătorul de maşini electrice se confruntă cu o criză de lichidităţi, cauzată atât de datoriile importante acumulate, cât şi de cheltuielile mari cu producţia Modelului 3, potrivit Mediafax.
Şeful Tesla, Elon Musk, spune că firma ar putea deveni profitabilă anul acesta şi a respins îngrijorările privind problemele financiare cu o glumă făcută pe Twitter privind falimentul, în 1 aprilie. Cu toate acestea, analiştii sunt mai puţin încrezători şi spun că problemele producătorului de maşini electrice sunt grave.
Din septembrie 2017, acţiunile firmei au scăzut cu aproximativ 15%, până la 296 de dolari/acţiune, iar mulţi investitori cred că preţul acţiunilor va continua să scadă, dovadă fiind şi numărul mare de poziţii „short” deschise începând cu 25 aprilie.
John Thompson, directorul executiv al Vilas Capital Management, este unul dintre persoanele care au mizat pe ideea că preţul acţiunilor se va prăbuşi, ducând, eventual, compania la faliment. „În următoarele trei până la şase luni cred că acţiunile vor scădea semnificativ, este doar o chestiune de timp date fiind pierderile lor şi nevoia de capital pe care o au”, spune Thompson.
Tesla, care nu a făcut profit niciodată în istoria de 15 ani a companiei, a încheiat anul cu datorii de 10 miliarde de dolari şi lichidităţi de doar 3,4 miliarde dolari, relatează BBC.
Compania a cheltuit foarte mult pentru producţia celui nai nou model, Modelul 3, dar continuă să nu se încadreze în estimările de producţie, în pofida cererii puternice din partea clienţilor. Tesla a realizat doar 9.800 de modele 3 în primele trei luni ale anului, comparativ cu un obiectiv iniţial de 5.000 de vehicule pe săptămână.
Vara trecută, directorul executiv a precizat că Tesla a cheltuit aproximativ 100 de milioane de dolari pe săptămână pentru producţia noilor modele. Bloomberg a calculat recent că Tesla continuă să cheltuiască mai mult de 6.500 dolari pe minut.
„Nu văd cum Tesla va supravieţui, având în vedere structura lor de capital, ceea ce înseamnă că au tone de datorii şi pierderi masive continue”, a precizat analistul John Thompson.
Tesla a apelat anterior la investitori, pentru mai mulţi bani, precum şi la plăţi anticipate pentru clienţii care doresc noile modele.
În acest an, Tesla a susţinut că nu are nevoie de bani în afara „liniilor sale standard de credit”, menţionând îmbunătăţirea producţiei, însă, în luna martie, Moody’s Investors Service a declarat că se aşteaptă ca firma să aibă nevoie de aproximativ 2 miliarde de dolari pe termen scurt. În acelaşi timp, agenţia de rating a retrogradat datoria Tesla, menţionând problemele legate de producţie.
Tesla are susţinători, printre care celebrităţi cum este Kanye West, care cred că firma este puternică. Pe de altă parte, John Thompson consideră că încrederea acestor fani este pe cale să se schimbe, iar lumea nu va mai crede în „poveştile de genul «următoarea maşină va fi profitabilă, următorul mare lucru va salva compania»”.
Pe lângă problemele de fabricaţie, Tesla s-a confruntat cu o publicitate negativă din pricina conflictelor de interese din cadrul conducerii, precum şi a condiţiilor de muncă.
La începutul lunii acţiunile companiei au scăzut pe fondul speculaţiilor asupra situaţiei financiare şi a unui accident mortal care a avut loc în Statele Unite cu o maşină fără şofer, însă şi-au revenit uşor după ce compania a făcut declaraţii privind creşterea producţiei Modelului 3.
Compania a precizat într-o declaraţie că şi-a dublat rata de producţie săptămânală a Modelului 3 în al treilea trimestru. „Tesla continuă să vizeze o rată de producţie de 5.000 de unităţi pe săptămână în aproximativ trei luni, stabilind baza pentru trimestrul III, pentru a avea combinaţia ideală de lungă durată de volum mare, marjă brută bună şi flux de numerar puternic operaţional. Ca rezultat, Tesla nu are nevoie de o majorare a capitalului sau a datoriilor în acest an, cu excepţia liniilor de credit standard”, spun reprezentanţii firmei, citaţi de BBC.
Tesla spunea în urmă cu o lună, într-o declaraţie oficială, că are aproximativ 500.000 de rezervări în avans de la clienţi pentru noul model.
În data de 1 aprilie, directorul executiv al Tesla, Elon Musk, a glumit, într-un mesaj pe Twitter, anuţând falimentul companiei.
„În ciuda eforturilor intense de a strânge bani, inclusiv vânzarea în masă a ouălor de Paşti, suntem trişti să prezentăm faptul că Tesla a trecut complet şi total în faliment. Deci, în faliment, să nu-ţi vină să crezi”, arată mesajul de pe Twitter, citat de BBC.