Potrivit algoritmilor Facebook, orice persoană care are în lista de contacte unul sau mai mulţi „prieteni” comuni, împarte cu tine interese comune sau frecventează anumite locaţii pe care şi tu le vizitezi, poate fi propusă ca sugestie la secţiunea „People You May Know” pentru adăugare în lista de prieteni.
Atunci când este folosit în scopul pentru care a fost creat, butonul Find Friends va ajuta descoperirea paginilor de Facebook pentru colegi de serviciu şi facultate, sau chiar începerea unor prietenii cu persoane din cercurile apropiaţilor, cu care în mod normal nu am avea prea multe ocazii să interacţionăm. „Prieteniile” de pe Facebook capătă însă o cu totul altă semnificaţie atunci când grupurile de interese analizate de algoritmii reţelei de socializare sunt de formate între membrii ai grupărilor teroriste, aflate în plină campane pentru atragerea de adepţi.
Potrivit cercetărilor desfăşurate de experţi în securitate, membrii grupărilor teroriste se folosesc în mod uzual de funcţia Find Friends a reţelei Facebook pentru extinderea listelor de contacte, fiecare „prieten” nou adăugat determinând actualizarea automată a sugestiilor afişate la secţiunea „People You May Know”, uşurând eforturile de recrutare.
Mai grav este că multe dintre sugestiile prezentate nu sunt decise pe baza „prietenilor” comuni, algoritmii reţelei Facebook funcţionând ca un veritabil agent de recrutare pus în sprijinul reţelelor teroriste, oferind sugestii de conectare cu persoane care doar au arătat interes faţă de acest subiect citind în mod frecvent ştiri despre activităţile grupărilor teroriste. Potrivit analizei desfăşurate, numeroşi cititori ai unui articol despre activităţi extremiste din Filipine au fost recomandaţi pentru „împrietenire” către utilizatori Facebook cunoscuţi drept reprezentanţi ai grupărilor extremiste locale.
Administratorii Facebook nu au rămas complet indiferenţi la problemele semnalate, însă în intervalul de 6 luni studiat doar jumătate dintre conturile suspecte au dispărut din reţeaua de socializare. Printre activităţile desfăşurate s-a mai numărat ştergerea postărilor identificate ca promovând activităţile teroriste, dar fără măsuri concrete împotriva autorilor acestora. Astfel, un cunoscut suspect de terorism din Marea Britanie a reuşit să-şi reactiveze de 9 ori contul de Facebook, reluând postarea clipurilor de propagandă şterse anterior.
Potrivit unui purtător de cuvânt al reţelei de socializare, actuala abordare „funcţionează”, reuşind înlăturarea automată a 99% din postările asociate cu activităţile grupărilor Al Quaeda şi ISIS, restul de 1% necesitând verificarea manuală de către angajaţii Facebook, procedură care poate fi de durată.