Nu este uşor să găseşti o pereche de căşti bune pentru birou. Multe dintre cele cu cupe mari, care îţi acoperă complet urechile, te izolează prea mult de ceea ce se întâmplă în jurul tău şi pot fi obositoare, iar cele care au cupe mai mici nu oferă, de obicei, o calitate bună a sunetului. Am testat în ultima perioadă Plantronics Blackwire C3225, căşti gândite special pentru angajaţii din centrele de contact şi birouri. Vedeţi în rândurile care urmează ce impresie mi-au făcut căştile.
PREZENTARE
Căştile sunt bine construite, fiind realizate din materiale de calitate şi bine finisate. Cupele din burete sunt acoperite cu piele sintetică moale perforată. Carcasele difuzoarelor sunt realizate din plastic, iar suportul pentru cap din metal îmbrăcat în plastic. Cablul portocaliu se potriveşte cu plasticul negru al căştilor propriuzise şi este suficient de lung pentru a fi conectat în spatele unui PC desktop aflat sub birou. O garnitură din plastic portocaliu este folosită şi între cupe şi carcasele difuzoarelor.
Braţul microfonului este realizat din metal maleabil acoperit cu cauciuc moale. Astfel, utilizatorul îl poate îndoi cum doreşte. Cupele pot fi ajustate şi mişcate în şase direcţii, pentru rezistenţă şi confort sporite.
Căştile din această serie sunt compatibile cu toate platformele hardware importante – PC, Mac, smartphone, tabletă – şi oferă mai multe opţiuni de conectivitate: jack audio de 3,5 mm, USB-A şi USB Type-C. Unitatea testată dispune de conector standard USB-A.
Pe fir, atunci când sunt folosite conectate la portul USB, se găseşte o telecomandă. Aceasta include butoane pentru volum, un buton pentru preluarea/încheierea apelurilor şi altul pentru trecerea microfonului în mod mut.
Caracteristici tehnice principale:
Răspuns în frecvenţă: 20 Hz – 20 KHz
Conectivitate: 3,5 mm, USB-A
Microfon cu funcţie de anulare a zgomotului
Suport pentru HD Voice
Egalizator de sunet dinamic
Protecţie pentru auz
Telecomandă pe fir: acceptare/respingere apel, volum, trecerea microfonului în mod mut
Greutate: 121 g
PERFORMANŢĂ
Probabil cea mai interesantă caracteristică a acestor căşti este egalizatorul dinamic, care optimizează automat sunetul în funcţie de ce face utilizatorul: ascultă muzică, vorbeşte cu cineva sau urmăreşte un clip video.
Blackwire C3225 oferă sunet stereo puternic, clar, atât atunci când asculţi conţinut multimedia, cât şi în timpul apelurilor telefonice sau pe internet. În cel de-al doilea scenariu calitatea este îmbunătăţită de suportul pentru tehnologia HD Voice. Căştile nu sunt, însă, potrivite pentru birourile foarte zgomotoase, deoarece cupele mai mici nu blochează tot sunetul din jur. Pentru un mediu de lucru foarte zgomotos recomand modelul in-ear Plantronics Voyager 6200 UC, care oferă anulare activă şi pasivă a zgomotului de fundal.
Blackwire C3225 sunt potrivite pentru un spaţiu liniştit sau cu cu nivel mediu de zgomot, unde îţi permit să rămâi conectat şi la ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Pentru ca interlocutorul să te audă bine în timpul apelurilor, microfonul de pe aceste căşti are funcţie de anulare a zgomotului de fundal.
Căştile sunt compatibile cu aplicaţia Plantronics Hub. Prin intermediul acesteia poate fi actualizat la zi firmware-ul produsului sau făcute setări în detaliu.
Trebuie precizat şi faptul că aceste căşti sunt compatibile cu software-ul Plantronics Manager Pro, soluţia care le permite administratorilor IT să monitorizeze, administreze şi întreţină tehnic echipamentele din întreaga companie, inclusiv să efectueze analize de utilizare şi acustice.
CONCLUZIE
Blackwire C3225 sunt căşti solide, confortabile şi care oferă o calitate a sunetului foarte bună. Acest produs este potrivit pentru angajaţii din call center sau cei din birouri nu foarte zgomotoase, care trebuie să rămână conectaţi şi la ce se întâmplă în jurul lor. Le recomand, însă, căştile şi consumatorilor care comunică mult prin intermediul serviciilor de chat video, precum FaceTime sau Skype.
Sunetul este ajustat automat în funcţie de scenariul în care sunt folosite
Sunt comode, flexibile şi solide
Oferă sunet de calitate
Nepotrivite pentru cei care lucrează în spaţii foarte zgomotoase