ANCOM atrage atenţia utilizatorilor de telefonie, internet sau televiziune din România în privinţa contractelor pe care aceştia le încheie cu furnizorii de servicii, deoarece retragerea dintr-un acord înainte de expirarea termenului poate duce la penalităţi. transmite Mediafax.
„Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunţarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunţe la serviciul pe care îl deţin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au şi să se asigure că au ieşit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Reprezentanţii Autorităţii spun că furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, însă trebuie să aibă şi perioade contractuale de 12 luni, iar după expirarea perioadei minime contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă.
„Furnizorii de servicii de telefonie, internet şi televiziune pot stabili o perioadă contractuală minimă, denumită şi perioadă contractuală iniţială în cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii electronice. Renunţarea la contract în această perioadă contractuală minimă atrage, de regulă, plata unor penalităţi. Excepţie fac situaţiile în care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării unilaterale a acestuia de către furnizor”, arată un comunicat al ANCOM.
Autoritatea mai precizează că, în funcţie de strategia comercială a fiecărui furnizor, se pot concepe şi oferte care presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la preţuri standard (fără beneficii sau reduceri), iar avantajul pentru utilizatori este acela că acest tip de contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalităţi.
„Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. Din analiza efectuată de ANCOM a contractelor principalilor furnizori de servicii de comunicaţii electronice din România a reieşit că, după expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungeşte succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcţie de prevederile concrete ale contractului şi de solicitările abonaţilor. În acest caz, după expirarea perioadei minime iniţiale nu este necesară contractarea unei noi oferte pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă fiind în continuare disponibilă. De asemenea, după expirarea perioadei minime iniţiale, utilizatorii pot renunţa la contract fără plata penalităţilor de reziliere anticipată”, precizează Autoritatea Naţională.
Potrivit ANCOM, este bine de ştiut:
– prin lege există un prag maxim pentru stabilirea duratei contractuale iniţiale, de 24 de luni, iar furnizorii trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor şi oferte cu o perioadă contractuală iniţială de maximum 12 luni;
– unii furnizori oferă şi posibilitatea de a încheia contracte pe o perioadă nedeterminată, caz în care utilizatorii pot solicita încetarea acestora fără plata penalităţilor de reziliere anticipată;
– perioada minimă contractuală în cazul contractelor încheiate cu utilizatorii – persoane juridice poate depăşi 24 de luni, fiind de regulă negociată de părţi. Aceşti utilizatori pot însă solicita aplicarea regimului de consumator, respectiv oferirea posibilităţii încheierii unui contract pentru o perioadă contractuală minimă de până la 24 de luni;
– stabilirea prin contract a unor sume de bani pe care clientul trebuie să le plătească în cazul în care doreşte rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime contractuale nu este interzisă, însă modul în care sunt stabilite aceste sume trebuie să respecte legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor;
– utilizatorii care doresc rezilierea unui contract de servicii de comunicaţii electronice ar trebui să verifice (în contractele lor) dacă a expirat perioada minimă a contractului, precum şi sumele pe care ar trebui să le plătească pentru încetarea contractului în cazul în care sunt în interiorul perioadei minime contractuale.
Autoritatea atrage atenţia, totodată, asupra faptului că „portarea numărului de telefon nu anulează obligaţia de a plăti penalităţi de reziliere anticipată a contractului, dacă procesul de portare are loc în cadrul perioadei minime contractuale”.
„În cazul în care consumatorii doresc să reclame modul în care un furnizor de comunicaţii electronice a stabilit sumele percepute ca penalităţi de reziliere anticipată, aceştia se pot adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţia care poate constata existenţa unor clauze abuzive în contracte. Iar în cazul în care contractul de servicii de comunicaţii electronice nu conţine nicio precizare referitoare la durata acestuia sau, în cazul consumatorilor, se menţionează o perioadă iniţială mai mare de 24 de luni sau nu li se oferă şi posibilitatea de a încheia un contract cu o durată iniţială de cel mult 12 luni, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmând paşii descrişi în secţiunea „Sesizează ANCOM” de pe site-ul Autorităţii.
De asemenea, „persoanele juridice cărora li s-a refuzat, ca urmare a cererii acestora, încheierea contractelor cu o durată maximă de 24 de luni, precum şi posibilitatea de a încheia un contract cu o durată de maximum 12 luni se pot adresa ANCOM”, arată comunicatul.