Gamingul pe PC este într-o continuă creştere în ultimii câţiva ani, iar companiile producătoare de componente încearcă să creeze soluţii cât mai performante şi mai atractive pentru gameri. Plăcile video au fost întotdeauna în centrul atenţiei atunci când a fost vorba despre gaming, aceste componente fiind de departe cele mai importante în construirea unui sistem. Nu obişnuiam să testăm prea multe componente de PC în trecut la Go4it, însă având ocazia să testăm GIGABYTE AORUS XTREME EDITION GeForce GTX 1080 Ti, una dintre cele mai puternice plăci grafice, într-una dintre cele mai interesante implementări de pe piaţă, nu am putut refuza.
GeForce 1080 Ti este pe piaţă de aproximativ un an deja, iar NVIDIA pare să se pregătească pentru lansarea unei noi generaţii de plăci grafice, cândva într-un viitor ambiguu. Astfel, cipul GP102 pe care este bazat 1080 Ti, rămâne cel mai puternic din zona consumer, iar implementările high-end precum AORUS XTREME EDITION de la GIGABYTE sunt printre cele mai performante de pe piaţă.
Spre diferenţă de o placă video de referinţă, care vine cu o răcire bazată pe un singur ventilator de tip turbină în partea din spate, GIGABYTE a integrat pe varianta AORUS XTREME EDITION o răcire foarte interesantă, cu trei ventilatoare cu diametru de 100 mm „suprapuse”. Cele două din laterale sunt la suprafaţă, iar cel din centru are palele decupate în partea de sus pentru a face loc palelor celorlalte ventilatoare. GIGABYTE spune că astfel, sistemul de răcire poate acoperi cea mai mare suprafaţă a radiatoarelor, pentru a asigura un airflow mai eficient. Sub radiatoare se află o placă de cupru de dimensiuni mari care preia căldura de pe cipul grafic şi memoria RAM şi o disipă în cinci ţevi de cupru de 8 mm, care sunt vizibile în partea din spate, în timp ce o a şasea ţeavă face un loop în zona în care sunt amplasate VRM-urile.
Pe partea din spate a plăcii găsim o placă metalică, care este decupată în centru pentru a face loc unei alte plăci de cupru, poziţionată sub cipul grafic. Astfel, căldura este disipată şi pe această parte, spre interiorul carcasei. Placa de metal este de asemenea decupată în partea din dreapta pentru a face loc logo-ului AORUS, care luminează în toate culorile curcubeului graţie LED-urilor RGB.
De fapt, exista patru zone luminoase pe această placă, lateralele fiind de asemenea iluminate pe suprafaţa logo-ului AORUS, cât şi în zona „FAN STOP”, un indicator care ne atenţionează atunci când ventilatoarele nu sunt în funcţiune. Ultima zonă luminoasă este deasupra ventilatorului central, în formă de X, unde găsim iar în centru logo-ul AORUS (de data asta neiluminat). Implicit, placa luminează în modul „rainbow”, însă iluminarea poate fi configurată folosind software-ul dedicat.
La capitolul conectică, AORUS XTREME EDITION are „de toate”. Pe partea din spate găsim două port-uri HDMI 2.0, trei port-uri DisplayPort şi un DVI-D, în timp ce la interior, în partea din spate, GIGABYTE a integrat încă un HDMI, care poate fi folosit pentru a adăuga o ieşire pentru VR pe partea din faţă a carcasei. Compania taiwaneză susţine că aceasta este singura placă video de acest gen cu trei conectori HDMI, această tehnologie fiind „brevetată”. Adevărul este că mufa DVI-D poate fi folosită alternativ cu mufa a doua HDMI, deci dacă sunt utilizate toate cele trei mufe, DVI-ul devine inutilizabil. Alimentarea se face prin doi conectori cu opt pini.
Fără să mai lungim mult prezentarea, trebuie să menţionăm că aceasta este una dintre cele mai mari implementări de GTX 1080 Ti de pe piaţă. Vorbim despre o placă care ocupă trei slot-uri în carcasă, deci pentru multe dintre carcase şi plăci de bază, ideea de SLI dispare, întrucât nu au loc mai mult de două plăci de acest gen. De asemenea, dacă aveţi alte componente pe PCI-Express în slot-ul imediat alăturat, cel mai probabil că va trebui să îl scoateţi şi să îl mutaţi undeva mai jos. Cât despre lungime, aceasta este destul de standard pentru plăcile video high-end, la 29 de cm. În carcasa folosită pentru test, un NZXT H440, a intrat la limită, rămânând doar câţiva milimetri între placa video şi suporturile pentru unităţi de stocare.
În termeni vizuali, probabil că această placă se mulează pe design-ul multor sisteme, însă cele predominant negre, sau cu accente portocalii vor fi cele în care se va potrivi cel mai bine. Desigur, sistemele echipate cu componente GIGABYTE probabil că vor avea şi mai multe avantaje, întrucât sistemul de iluminare RGB este compatibil RGB Fusion, software-ul dezvoltat de compania taiwaneză şi integrat pe majoritatea componentelor sale high-end.
Una dintre cele mai puternice plăci grafice de pe piaţă
Răcire foarte bună
Design interesant
Are luminiţe RGB
Software-ul AORUS sub aşteptări
Puţine opţiuni de configurare pentru LED-uri