Introdusă la produsele Samsung odată cu seriile de telefoane Galaxy Note5 şi S6 edge+, tehnologia de încărcare wireless încă lasă de dorit în ce priveşte viteza şi raza acţiune a adaptorului de alimentare.
Dacă pentru încărcare cu adevărat wireless, la distanţe de zeci de centimetri sau chiar metri distanţă de adaptorul pentru alimentare mai avem ceva timp de aşteptat, în ce priveşte viteza lucrurile stau ceva mai bine. Aflat în etapa finală de certificare pentru punerea în vânzare, un nou adaptor wireless dezvoltat de Samsung creşte până la 25W puterea furnizată dispozitivelor compatibile. Cu nume de model EP-N6100, noul adaptor Samsung este considerabil mai performant decât predecesorul EP-N5100, capabil să livreze o putere de numai 15W.
Spre comparaţie, un adaptor AC compatibil cu tehnologia Quick Charge furnizează prin cablul USB-C o putere în general nu mai mare de 18W.
Zvonit a fi echipat cu un acumulator de 4000 mAh, Galaxy Note9 ar putea fi principalul beneficiar a noului accesoriu. Din păcate, pentru obţinerea vitezei maxime de încărcare în modul wireless este nevoie de suport explicit la partea de hardware, modele actuale de telefoane inteligente nefiind compatibile.
Cât despre Samsung EP-N6100, probabil acesta va fi propus ca accesoriu opţional cumpărătorilor de telefoane Galaxy Note9, la un preţ comparabil modelului anterior, de aproximativ 50 dolari.