O profesoară de istorie a fost concediată din cauza unor imagini apărute pe internet

O profesoară de istorie a fost concediată din cauza unor imagini apărute pe internet
O profesoară de istorie în vârstă de 26 de ani din Rusia a fost concediată după ce a pozat ca model „plus size” pentru un magazin de îmbrăcăminte din Omsk. Imaginile cu tânăra s-au viralizat, iar conducerea şcolii a considerat că Viktoria Popova a pătat imaginea instituţiei prin „distribuirea de imagini frivole pe internet pentru a promova un proiect comercial”. 
 
Se pare că şi părinţii elevilor au fost, majoritatea, scandalizaţi de acest incident. 
 
Şefa agenţiei de modele Agency Plus Size din Omsk, Ekaterina Bredova, a declarat că nu ştia că Viktoria era profesoară. Popova a spus, la rândul ei, că nu ştia că imaginile vor ajunge pe internet, dar chiar şi aşa nu înţelege cu ce a greşit, deoarece nu a pozat, potrivit ei, în ipostaze provocatoare. 
 
Pe reţelele de socializare mii de oameni i-au luat apărarea profesoarei. Sute de femei au publicat, în semn de susţinere, selfie-uri în costume de baie similare cu cele purtate de Popova în şedinţa foto făcută pentru magazin. 
 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult