Un şobolan a trecut peste sistemul de securitate al unui bancomat şi a făcut o pagubă de 20.000 de dolari

16.07.2018
Un şobolan a trecut peste sistemul de securitate al unui bancomat şi a făcut o pagubă de 20.000 de dolari

Bancomatele sunt aparate destul de avansate tehnologic, acestea fiind echipate cu multiple sisteme de securitate pentru a preveni furtul bancnotelor stocate în seif. Toate aceste sisteme de securitate nu au fost însă de ajuns pentru a ţine afară un şobolan în oraşul Guwahati din India, acesta reuşind să pătrundă în seif şi să producă pagube de aproape 20.000 de dolari, conform Reuters.

Reprezentanţii băncii au descoperit şobolanul după ce mai mulţi clienţi s-au plâns că bancomatul nu funcţionează. Echipa tehnică s-a dus să investigheze, crezând că este vorba despre o tentativă de furt, însă ce au găsit era de neaşteptat.

Vestea proastă pentru banca SBI (State Bank of India) este că „suspectul” nu a fost depistat de camerele de supraveghere intrând în bancomat, deci investigaţia care ar trebui să indice modul prin care şobolanul a reuşit să se furişeze înăuntru ar putea dura mai mult. Vestea bună este că şobolanul nu se va întoarce pentru a repeta infracţiunea, întrucât acesta a fost găsit mort, alături de bancnote sfâşiate şi de alte bancnote neatinse.

Dintre cele 2,9 milioane de rupii stocate în bancomat (echivalentul a 42.685 dolari americani), doar 1,7 milioane au putut fi recuperate (adică 25.022 dolari). Restul de bancnote, în valoare de 17.662, dolari au fost distruse de către şobolan.

SBI este cea mai mare bancă din India, operând peste 50.000 de bancomate pe teritoriul ţării. Reprezentanţii băncii promit să ducă investigaţia la bun sfârşit pentru a putea evita astfel de situaţii în viitor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult