Xiaomi confirmă modelele Mi A2 şi Mi A2 Lite. Lansarea este programată pentru săptămâna viitoare

17.07.2018
Xiaomi confirmă modelele Mi A2 şi Mi A2 Lite. Lansarea este programată pentru săptămâna viitoare

Xiaomi nu mai are răbdare. După ce a ţinut luni de zile secretă existenţa noului său smartphone din gama Android One, Mi A2, compania a confirmat existenţa sa, cât şi a unui model mai modest din aceeaşi gamă, dar şi data la care le vom vedea în mod oficial. Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a companiei. Cele două telefoane nu sunt însă o surpriză pentru cei care au urmărit activitatea companiei Xiaomi, întrucât Mi A2 şi Mi A2 Lite au fost listate online zilele trecute într-un magazin din Polonia.

Xiaomi Mi A2 este aşteptat drept modelul „internaţional” al dispozitivului mid-range premium Mi 6X, care a debutat în China în urmă cu doar câteva luni. Acesta beneficiază de specificaţii hardware la limita între high-end şi mid-range, cu o cameră performantă şi un design care aduce aminte de un dispozitiv al concurenţei. Vorbim despre un dispozitiv cu display care măsoară 6” în diagonală şi afişează rezoluţe Full HD+, echipat cu un chipset Snapdragon 660 6 GB memorie RAM şi un sistem dual camera 12 + 20 megapixeli.

Cu o construcţie metalică pe partea din spate şi o cameră extrem de similară cu cea de pe  iPhone X, acesta pare să fie un dispozitiv foarte atrăgător, dacă într-adevăr ajunge pe piaţă la 240 euro, cum se zvoneşte în prezent. De asemenea, cei care nu sunt fani ai display-urilor decupate vor avea un motiv de bucurie, întrucât Mi 6X este livrat cu un display 18:9 complet.

Apoi avem Xiaomi Mi A2 Lite, care a fost listat de curând şi care pare să fie foarte similar în specificaţii cu un alt model al companiei lansat în china: Redmi 6 Pro. Acesta beneficiază de un display de 5,84” cu rezoluţie Full HD+ pe format 19:9, cu decupaj în partea de sus şi specificarţii puţin mai modeste: chipset Snapdragon 625, versiuni cu 3 sau 4 GB RAM şi 32 sau 64 GB spaţiu de stocare internă. Camera principală beneficiază de senzori de 12 + 5 megapixeli, iar acumulatorul de 3.500 mAh ar putea oferi mai multă autonomie decât cel de 3.000 mAh de pe Mi A2.

Aceste detalii sunt însă doar informaţii pe care le avem pe baza dispozitivelor pe care Xiaomi le-a lansat deja în China. Este posibil ca Mi A2 şi Mi A2 Lite să sufere câteva modificări la tranziţia spre Europa, însă acestea vor fi mai degrabă la nivel software. Ambele dispozitive beneficiază de sistemul de operare Android 8 Oreo şi sunt încadrate în programul Android One, adică vin cu interfaţă nepersonalizată, fără bloatware şi primesc garantat 3 ani de actualizări de securitate, însă nu obligatoriu şi actualizări la cea mai recentă versiune de Android.

Evenimentul oficial de lansare este programat pentru data de 24 iulie, acesta urmând să aibă loc la Madrid.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult