Producătorii smartpthone nu au mai lansat produse cu asemenea rezoluţie din anul 2012, când Nokia răsfăţa pasionaţii de fotografie cu acum defuncta gamă de telefoane PureView.
Sony, o companie cu lungă istorie în dezvoltarea de senzori optici pentru telefoane mobile este pe cale să reaprindă cursa pentru megapixeli lansând IMX586, un senzor de imagine pentru telefoane inteligente bazat pe un nou concept de design, care permite obţinerea de poze cu rezoluţie 48MP atunci când lumina ambiantă este suficientă, sau 12MP în condiţii de lumină slabă.
Pentru scopul propus, Sony a optat pentru folosirea unui filtru color de tip Quad Bayer, având o configuraţie de tip 2×2 în care doi pixeli alăturaţi sunt sensibili la aceeaşi culoare. Atunci când lumina ambiantă este suficientă, fiecare pixeli este „măsurat” individual pentru obţinerea unei imagini cu rezoluţie efectivă de 48MP. Dimpotrivă, dacă lumina este prea slabă, cei doi pixeli alăturaţi sunt cuplaţi pentru obţinerea unei măsurători mai precise, rezultând o imagine de 12MP cu nivel de zgomot mult redus.
Ţinând cont de momentul ales pentru anunţarea noului senzor, putem considera că Sony plănuieşte să folosească IMX586 cu vârful de gamă Xperia XZ3, aşteptat pentru debutul oficial în cadrul expoziţiei IFA 2018, programată pentru luna septembrie.