Ce se află în interiorul carcasei lui Galaxy Note9

10.08.2018
Ce se află în interiorul carcasei lui Galaxy Note9

La o simplă privire, Galaxy Note9 nu pare prea diferit de predecesorul Note8 şi nici alternativa Galaxy S9+, livrată fără accesoriul S Pen. Totuşi, Samsung a adăugat multe funcţii noi pentru modelul Note9, iar diferenţele la partea de hardware, deşi invizibile din exterior, sunt destul de mari.

Dezasamblat la doar o zi după prezentarea oficială, Galaxy Note9 arată o configuraţie cu modificări destul de subtile, impuse pentru a face loc acumulatorului de 4000 mAh. Pe de o parte, întâlnim componente mai mici, care ocupă mai puţin spaţiu şi sunt mai uşor de accesat pentru eventuale reparaţii. Spre exemplu, placa electronică responsabilă cu încărcarea acumulatorului are mai puţine componente şi este mai uşor de separat de placa electronică principală. Alte modificări au vizat conectorul USB-C, ce pare acum mai rezistent.

De departe, cea mai importantă îmbunătăţire la Galaxy Note9 este sistemul de răcire. În timp ce alte produse smartphone folosesc o cominaţie de headpipe-uri menite să distribuie căldura pe o suprafaţă cât mai amplă a carcasei, Note 9 foloseşte o placă din cupru care acoperă atât chipset-ul propriuzis, cât şi regiunea imediat învecinată de pe placa electronică.

Tehnologia numită Water Carbon Cooling asigură distribuirea suplimentară a căldurii generată, evitând formarea punctelor fierbinţi care ar putea afecta performanţa dispozitivului.

Per total, Galaxy Note9 pare un telefon mai bine optimizat la interior şi mai uşor de reparat. Probabil, Samsung a obţinut unele economii şi în privinţa costurilor de fabricaţie, care din păcate nu prea se regăsesc în preţul anunţat la pachet retail.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult