Motorola RAZR a fost unul dintre cele mai populare telefoane de pe piaţă la momentul apariţiei, cu un număr total de aproximativ 130 de milioane de unităţi vândute. De atunci însă, producătorul american de dispozitive mobile nu a mai avut un telefon de succes, însă acest lucru s-ar putea schimba, în cazul în care noul său brevet de design va fi transformat într-un produs final. Motorola a înregistrat un design de telefon cu ecran pliabil, care ar putea fi adus pe piaţă drep „noul RAZR”.
Multe companii şi-au exprimat dorinţa de a produce smartphone-uri pliabile în ultimii câţiva ani, Samsung fiind cea care a vorbit cel mai mult despre un astfel de dispozitiv. Zvonurile afirmă că Huawei ar putea să vină cu un astfel de produs mai repede pe piaţă, în timp ce Lenovo prezintă tot felul de prototipuri de dispozitive cu ecran pliabil sub forma unor tablete şi laptop-uri „futuriste”.
Având astfel în vedere faptul că Lenovo este compania mamă a Motorola în acest moment, tehnologia la care aceasta lucrează ar putea fi folosită pentru dezvăltarea acestui concept de „RAZR”. Punem RAZR în ghilimele întrucât telefonul nu are încă un nume oficial şi probabil că ar fi cel mai bun branding care să atragă atenţia asupra acestuia, pe lângă design-ul inovator.
Şi că tot veni vorba despre design, avem de a face cu un telefon cu ecran foarte înalt, cu un aspect pătrăţos, similar cu cel de pe modelele Moto Z. În partea din spate putem observa o balama similară cu cea pe care o găsim pe un laptop, în timp ce display-ul se pliază de la jumătate, lăsând în centru un spaţiu gol de pe o parte pe cealaltă.
Imaginile probabil că nu descriu într-un mod 100% realist un astfel de telefon, întrucât marginile din jurul display-ului sunt foarte pronunţate, iar abia în ultimii câţiva ani ne-am îndepărtat de rama din jurul ecranelor, în timp ce ecranul foarte lung nu ar fi tocmai uşor de utilizat cu o singură mână. Totuşi, acest concept de telefon nu este foarte diferit faţă de ceea ce am văzut în ultimii ani în brevetele înregistrate de Samsung, deci probabil că primele generaţii de telefoane pliabile vor fi destul de similare între ele.
Lansarea unui nou telefon cu numele RAZR ar putea apela puţin la nostalgia vechilor utilizatori, iar formatul „clamshell” ar putea să atragă destui utilizatori noi, interesaţi de telefoane mai diferite. Desigur, aceste lucruri ar fi valabile în cazul în care Motorola reuşeşte să aducă acest dispozitiv în magazine înaintea rivalilor Samsung şi Huawei. Zvonurile vorbesc despre o lansare în ediţie limitată a unor smartphone-uri pliabile din partea celor doi lideri de piaţă, deci Motorola nu mai are foarte mult timp la dispoziţie, dacă într-adevăr doreşte să dezvolte un astfel de smartphone.