Huawei a prezentat Honor Magic 2, primul său telefon cu ecran complet, şi noul Honor Play

30.08.2018
Huawei a prezentat Honor Magic 2, primul său telefon cu ecran complet, şi noul Honor Play

Huawei a ţinut la IFA 2018 un eveniment de prezentare pentru versiunea europeană smartphone-ului de gaming Honor Play, pe care l-a lansat în Asia în urmă cu doar câteva săptămâni. Acesta a primit astfel confirmarea că va fi disponibil şi în magazinele din vest, cât şi un preţ oficial. Surpriza acestui eveniment a fost însă alta: noul telefon high-end Honor Magic 2, un model cu ecran pe toată suprafaţa frontală, echipat cu un sistem de tip „slide”. Acesta este totodată primul telefon echipat cu chipset-ul Kirin 980 pe care ne aşteptam să îl vedem puţin mai târziu.

Honor Play

Când vine vorba despre Honor Play, nu avem prea multe lucruri noi de spus. Acesta este telefonul care a debutat tehnologia GPU Turbo, care îmbunătăţeşte atât performanţa în jocuri, cât şi eficienţa în consumul de baterie (60% performanţă grafică în plus şi un consum redus cu 30%). Această tehnologie trebuie să fie însă implementată de către dezvoltatorii de software direct în jocuri, deci momentan vor fi foarte puţine titluri cu suport. Unul dintre acestea este chiar PUBG Mobile, unul dintre cele mai populare jocuri de telefon ale momentului.

La nivel hardware, Honor Play integrează un chipset Kirin 970, acelaşi pe care l-am văzut pe seriile Mate 10 şi P20, 4 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi un acumulator de 3.750 mAh, pentru sesiuni de gaming extinse. De asemenea, există un nou software pentru generare de sunet 3D accelerat de algoritmi AI, implementat deja în PUBG Mobile, Asphalt 9: Legends şi Mobile Legends. Tot la capitolul tehnologii noi pentru Huawei intră şi 4D Smart Shock, un nou sistem de vibraţii. Toate acestea vor fi disponbile în magazinele din Europa la 329 euro, telefonul fiind disponibil de astăzi în Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania.

Honor Magic 2

Adevăratul „star” al acestei prezentări a fost însă modelul Honor Magic 2, primul telefon cu ecran complet fără margini şi fără „breton” de la Huawei. Acesta a fost doar anunţat şi prezentat din mâna lui George Zhao, CEO-ul Honor, fiind arătată capabilitatea de slide a ecranului. Se pare că sub acesta este ascunsă camera frontală şi probabil (neconfirmat) un senzor de deblocare facială cu laser, primul de pe un telefon Huawei.

Ecranul pare să acopere complet partea din faţă, fără decupaj şi doar cu o mică bandă neagră şi subţire sub display, iar sub acesta integrează un chipset Kirin 980. Singurul detaliu nou despre acest model ar fi faptul că foloseşte un sistem de încărcare rapidă puternic, îmbunătăţit faţă de cel de pe Honor Magic 1, lansat la sfârşitul anului 2016 (40W).

Din păcate, alte detalii despre telefon nu există în acest moment, data de lansare şi detalii complete urmând să fie dezvăluite cândva mai târziu. Acesta ar putea fi însă telefonul care ne arată în premieră tehnologia la care Huawei lucrează pentru dezvoltarea următoarelor generaţii de smartphone-uri precum noul Mate 20 şi următoarea generaţie de smartphone-uri din gama P (P30?).

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult