Motorola şi-a exprimat deja interesul pentru actualizarea modelelor sale mai noi la noul Android 9.0 Pie, însă nu a vorbit foarte mult despre telefoanele sale lansate cu mai mult timp în urmă. Se pare însă că acestea nu rămân obligatoriu neglijate, însă nici nu vor ajunge la versiunea cea mai nouă a sistemului de operare foarte curând. Prima serie de dispozitive mai vechi Motorola care primesc acum atenţie este Moto G5, care a început deja să fie actualizată la versiunea 8.0 Oreo.
Compania a anunţat că utilizatorii de Moto G5 şi Moto G5 Plus din India şi Brazilia vor începe să primească actualizarea la Android 8.0 în cursul zilelor următoare, lansarea fiind făcută în valuri pentru a nu suprasolicita serverele. Pachetul software va fi apoi distribuit şi pe dispozitivele din alte regiuni, însă Motorola nu a confirmat încă alte ţări sau date de lansare pentru acestea. Având în vedere că avem de a face cu două dispozitive lansate în primăvara lui 2017, faptul că a durat un an şi jumătate pentru primul update important sugerează că acestea nu vor mai primi şi actualizare la Android 9.0 Pie.
În general, Motorola şi majoritatea producătorilor de smartphone-uri promit doi ani de actualizări software pentru dispozitivele lor. Modelele de top au întotdeauna prioritate şi primesc de obicei două actualizări majore în cei doi ani de suport garantat, în timp ce modelele mai modeste precum Moto G5 şi G5 Plus primesc un singur update major.
Există însă o mică speranţă pentru utilizatorii de Moto G5 care vor păstra telefoanele până anul viitor şi ar dori încă un update. Motorola a pornit înscrierile pentru testarea Android Oreo în versiune beta pe Moto G4 Plus, model lansat cu un an înaintea lui G5. Cu puţin noroc, în 2019 şi seria G5 va primi noul Android 9.0 Pie.