Aşteptate pentru lansare în data de 14 septembrie, noile modele Samsung Galaxy J4 Plus şi Galaxy J6 Plus se diferenţiază de seriile anterioare prin folosirea designului Infinity Display şi mutarea senzorului de amprente pe rama laterală.
Încadrate la gama de buget, noile produse se alătură variantelor Galay J4 şi Galay J6 dezvăluite în luna mai 2018, punând la dispoziţie dotări ceva mai bune.
Nu este clar dacă senzorul de amprente este integrat cu tasta Home, sau este plasat în imediata vecinătate a acestuia. Teaser-ul distribuit de divizia Samsung India face aluzie şi la folosirea unui ecran din categoria Infinity Display, desfăşurat pe aproape toată partea din faţă a telefonului.
Tot mai aproape de aspectul modelelor de la gama premium, noua serie Galay J Plus va fi disponibilă în nuanţe viu colorate, portocaliu, galben şi albastru fiind doar câteva din variantele posibile.
Pe lista dotărilor mai intră şi un sistem dual camera, dar şi funcţii până de curând întâlnite doar la gama premium, cu ar fi Emotify. Probabil, avem de-a face cu o adaptare a sistemului AR Emoji întâlnit la seria Galaxy S şi Note, permiţând folosirea camerei frontale pentru generarea unui avatar animat de gesturile feţei.
Neoficial, aflăm câteva detalii şi despre configuraţia hardware. Astfel, Galaxy J6 Plus ar urma să fie bazat pe chipsetul Snapdragon 425, ajutat cu 4GB memorie RAM. Ecranul de 6” foloseşte un panou LCD cu rezoluţie 1480×720 pixeli. Camera foto principală foloseşte o configuraţie 13MP+5MP, permiţând probabil aplicarea de efecte bokeh şi obţinerea de poze în modul zoom. Memoria internă de 64GB ar trebui să fie suficientă pentru majoritatea utilizatorilor, însă acumulatorul de 3300 mAh nu promite mai mult de o zi şi jumătate de autonomie.
Probabil, Galaxy J4 Plus şi Galaxy J6 Plus vor ajunge în magazinele europene la ceva timp după lansarea pentru India, una dintre cele mai mari pieţe de desfacere din lume în care Samsung încearcă să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa.