Pixel 3 XL într-o versiune de dezvoltare a ajuns în mâinile utilizatorilor cu miile în urmă cu mai bine de o lună, iar la momentul respectiv mulţi credeau că acest model ar putea fi o încercare a Google de a ascunde adevăratul telefon, care urma să se lanseze în octombrie. Acum că suntem la doar câteva zile distanţă de prezentarea oficială, iar telefonu a ajuns într-o versiune finală într-un magazin din Hong Kong, este greu să credem că mai poate fi schimbat ceva.
Telefonul arată exact cum ne aşteptam, cu un notch proeminent în partea de sus a ecrnului, aici fiind găzduite două camere foto şi un difuzor puternic, folosit pentru redarea stereo, alături de cel din partea de jos, de sub display. Pixel 3 XL se livrează în pachet cu o pereche de căşti USB Type-C, un adaptor pentru căşti (Apple a renunţat la adaptor pentru generaţia iPhone XS), un cablu de încărcare şi un încărcător rapid de 18W.
La interior, telefonul oferă ceea ce ne aşteptam, însă dezamăgeşte la un capitol important. Da, avem de a face cu un chipset Snapdragon 845 şi cu un ecran OLED QHD+ (2.960 x 1.440 pixeli), însă acestea sunt alăturate unui modul de 4 GB memorie RAM, nu mai mult. Posibil să existe o versiune cu 6 GB? Puţin probabil.
La capitolul foto, telefonul beneficiază de o singură cameră principală de 12 megapixeli şi de două camere de 8 megapixeli pe partea din faţă (una dintre ele oferind o lentilă ultra-wide). Din păcate însă, Google pare să ofere doar filmare 4K la 30 de cadre pe secundă, în ciuda faptului că alţi producători au capabilitate la 60 de cadre pe secundă încă de anul trecut (Apple), sau pe hardware similar (Samsung).
Evenimentul de lansare pentru Pixel 3 şi Pixel 3 XL de la Google va avea loc mâine, 9 octombrie, la New York.