Razer a anunţat lansarea Razer Raiju Mobile şi Razer Hammerhead USB-C ANC, accesorii pentru gaming şi divertisment adresate noului Razer Phone 2.
Raiju Mobile este un gamepad pe care se poate monta telefonul mobil, obţinând astfel o experienţă de gaming în stilul consolelor de jocuri. Accesoriul prevăzut cu conexiune Bluetooth include patru butoane programabile şi butoane de acţiune Razer Mecha-Tactile, mod de sensibilitate sporită (hair trigger) şi suport ajustabil pentru telefoanele mobile.
Aplicaţia de configurare permite o personalizare deplină a controller-ului. Razer Raiju Mobile este compatibil cu telefoanele Android vârf de gamă şi cu cele mai populare jocuri precum “Vainglory,” “Lineage 2,” “Dead Trigger 2” sau “Gear-Club”.
Accesoriul pentru gaming Razer Raiju Mobile va putea fi achiziţionat spre finalul acestui an pentru suma de 149.99 euro.
Simultan, Razer a lansat şi căştile intraauriculare Hammerhead, cu conectare USB-C ANC. Remarcate printr-un design discret, acestea promit o experienţă audio superioară şi dispun de tehnologie Active Noise Cancellation (ANC) prin folosirea portului USB-C de pe smartphone.
Căştile dispun de tehnologie Dual Driver, care utilizează atât difuzoare dinamice cât şi difuzoare cu armătură echilibrată pentru a echilibra efectele de de bass şi înalte. Căştile integrează şi un convertor digital-analog (DAC) care procesează sunet pe 24 bit/96 kHz, fără pierderi de calitate.
Pachetul este completat de butonul de control al volumului amplasat pe cablu şi un microfon, respectiv cadrul de aluminiu care găzduieşte cablul împletit pentru a preveni încurcarea acestuia.
Căştile Razer Hammerhead vor putea fi achiziţionate din a doua parte a acestei luni pentru suma de 99.99 euro.