Foarte răspândită în ţări ca Statele Unite, promovarea produselor şi serviciilor prin contactarea directă a potenţialilor clienţi dă mari bătăi de cap operatorilor de telefonie mobilă, apelurile de tip SPAM ajungând să reprezinte o proporţie semnificativă din totalul convorbirilor.
Problema este apelurilor telefonice nesolicitate este luată în serios şi de gigantul Apple, compania brevetând recent un sistem capabil să analizeze diferite aspecte de ordin tehnic pentru a determina dacă apelul primit este autentic, sau a fost iniţiat prin redirecţionarea unei conexiuni pornite dintr-un Call Center. În funcţie de opţiunea utilizatorului, apelurile încadrate la categoria SPAM pot fi anunţate cu un mesaj de atenţionare, sau blocate automat.
Apple nu este singura companie care ia în serios problema apelurilor nesolicitate, Google având deja implementat un filtru anti-SPAM pentru telefoanele din seria Pixel, utilizatorii primind inclusiv opţiunea de a raporta manual numere de telefon considerate suspecte.
Aflat la stadiul de idee brevetată, noul filtru pentru blocarea apelurilor telefonice nesolicitate ar fi adăugat pe telefoanele iPhone cu o actualizare de iOS.