Cercetătorii ruşi de la universitatea RUDN au publicat o teorie care spune că undele gravitaţionale ar putea fi folosite într-un mod similar cu undele electromagnetice, pentru a transmite informaţii. În cazul în care acest lucru se dovedeşte a fi adevărat, această descoperire ar putea modifica modul în care comunicăm atât pe Pământ, cât şi în afara planetei, unele dintre problemele pe care le întâlnim în explorarea spaţiului putând fi rezolvate de folosirea undelor gravitaţionale.
Teoria cercetătorilor de la RUDN spune că ar putea exista posibilitatea ca informaţiile să poată fi ataşate de undele gravitaţionale. Acestea călătoresc prin spaţiu cu viteza luminii şi sunt constante, iar faptul că nu sunt afectate de alte corpuri sau de gravitaţia acestora, asigură că semnalul poate ajunge la destinaţie fără a fi degradate şi aproape instant, spre diferenţă de semnalele radio pe care le folosim acum.
Astfel, am putea primi transferuri de date de la probele şi dispozitivele trimise pe alte planete pentru explorare foarte repede, grăbind astfel procesul. Având în vedere că există deja planuri pentru a ajunge pe planeta Marte înainte de terminarea acestui secol, o astfel de tehnologie de telecomunicaţii s-ar putea dovedi a fi foarte utilă.
Desigur, folosirea undelor gravitaţionale pentru transfer de date este doar o teorie, care încă nu a fost demonstrată sau aplicată.