ESET dezvăluie noua familie NOD32 Antivirus, ESET Internet Security şi ESET Smart Security Premium

24.10.2018
ESET dezvăluie noua familie NOD32 Antivirus, ESET Internet Security şi ESET Smart Security Premium

Noua generaţie de soluţii anti-malware ESET NOD32 Antivirus, Internet Security şi Smart Security Premium aduce protecţie multistratificată consolidată, securitate îmbunătăţită pentru dispozitivele IoT, un program de recomandare (tip referral) pentru prieteni sau familie şi o nouă funcţie – rapoarte de securitate personalizate.

Potrivit ESET, până în 2025 vor exista peste 75 de miliarde de dispozitive conectate la internet la nivel global – de la dispozitivele smart de acasă la gadget-uri inteligente de e-health – toate putând deveni ameninţări la adresa securităţii informatice. Pe măsură ce apar tot mai multe dispozitive conectate, creşte şi volumul de date personale şi sensibile partajate, precum şi numărul de puncte de intrare în reţele.

Hackerii se vor folosi de această creştere în numărul dispozitivelor conectate la internet în avantajul lor, iar utilizatorii, prin urmare, nu îşi pot permite să neglijeze securitatea acestor dispozitive şi sunt îndemnaţi să ia măsuri de protecţie corespunzătoare. Prin adăugarea unui nivel de protecţie dedicat dispozitivelor IoT la suita de produse pentru utilizatorii de acasă, clienţii noştri sunt şi mai în siguranţă, având în vedere că dispozitivele şi router-ele la care se conectează, vor fi securizate adecvat„, a afirmat Matej Krištofík, Product Manager la ESET.

Pentru a combate noile tipuri de ameninţări informatice utilizatorii pot alege între ESET NOD32 Antivirus, oferind protecţie de bază, ESET Internet Security care dispune de straturi suplimentare de securitate şi ESET Smart Security Premium, recomandată celor care doresc protecţia şi funcţionalităţile cele mai avansate de pe piaţă. Acestea includ tehnologii precum manager-ul de parole şi protecţia bancară.

Cea mai recentă versiune a soluţiilor anti-malware de la ESET se face remarcată prin următoarele caracteristici:

  • Recomandare de produs (referral) – o nouă funcţie care oferă tuturor utilizatorilor posibilitatea de a recomanda produsele ESET familiei sau prietenilor. Utilizatorii licenţelor trial sunt chiar recompensaţi – o recomandare facută unui prieten echivalează o lună în plus de protecţie gratuită.
  • Rapoarte de securitate – oferă utilizatorilor o imagine de ansamblu asupra soluţiei ESET care detectează, blochează şi remediază activ problemele în fundal, fără a fi afectată performanţa PC-ului. În funcţie de priorităţi, utilizatorii pot alege între cinci elemente predefinite care să fie afişate în acest raport şi pot obţine insight-uri valoare şi asupra altor funcţii, cum ar fi Datele Securizate, Managerul de Parole, funcţia Anti-Theft sau Controlul Parental.
  • Instalare îmbunătăţită – utilizatorii economisesc până la 40% din timpul de instalare, în funcţie de configurarea dispozitivului.
  • Connected home monitor – le permite utilizatorilor să testeze dispozitivele inteligente conectate la router pentru vulnerabilităţi precum parolele slabe şi sugerează eventuale remedii. Permite, de asemenea, scanarea porturilor, detecţia vulnerabilităţilor cunoscute la nivel de firmware, identificarea domeniilor rău intenţionate, a parolelor slabe sau implicite ale router-ului şi a infecţiilor malware.
  • Conformitate cu GDPR – toate produsele ESET respectă reglementările impuse de GDPR.

Cea mai recentă versiune a soluţiilor ESET pentru consumatori este disponibilă pentru download din 23 octombrie.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult