IBM va cumpăra gigantul Linux Red Hat

29.10.2018
IBM va cumpăra gigantul Linux Red Hat

Mare parte din activitatea IBM are într-un fel sau altul legătură cu ecosistemul Linux, astfel că achiziţionarea dezvoltatorului aflat în spatele uneia dintre cele mai folosite distribuţii Linux nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

Red Hat Linux este una dintre cele mai vechi şi mai bine cotate distribuţii Linux, apreciată îndeosebi în sfera sistemelor de tip server. Recunoscând acest statut, IBM a plătit pentru achiziţionarea gigantului Linux nu mai puţin de 34 miliarde dolari, trecând sub propria umbrelă o uriaşă colecţie de software Open Source dezvoltat pentru mediul Enterprise. Presupunând că nu vor apărea complicaţii cu aprobarea tranzacţiei de către autorităţile competente, achiziţia ar putea fi validată în a doua jumătate a anului viitor.

Pentru IBM, interesul este mai degrabă faţă de tehnologiile şi platforma cloud, compania sperând să devină principalul furnizor de soluţii cloud hibride, Red Hat urmând să devină divizie separată în grupul de servicii Hybrid Cloud a IBM.

IBM speră şi să folosească rădăcinile Open Source ale dezvoltatorului Red Hat pentru a motiva mai multe companii să folosească servicii cloud, fără teama de a rămâne captive unui ecosistem bazat pe tehnologii proprietare.

Cert este că impactul tranzacţiei asupra ecosistemului Linux şi Open Source în general este unul major. Cele două companii se arată determinate să continue dezvoltarea de software sub licenţă open source, contribuţia adusă comunităţi Open Source fiind majoră.

Cât despre viitorul sistemul de operare Red Hat Linux, IBM dă asigurări că distribuţia „enterprise-grade” nu va fi lăsată de izbelişte. Adevărata întrebare este cât de mult va creşte influenţa Red Hat asupra Linux şi ecosistemul Open Source, acum că forţa companiei are în spate suportul şi resurse financiare deţinute de IBM.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult